Stefan Lusco, în vârstă de 41 de ani, a suferit arsuri la față și la membrele superioare și inferioare definite de medici ca fiind grave. El se află încă internat în stare gravă la spitalul Santa Chiara din Trento, în secția de dermatologie, iar medicii susțin că starea sa se îmbunătățește, însă vindecarea acestuia va dura mai mult decât ar fi crezut, inițial ei dăduseră un prognostic de vindecare de 20 de zile.

În noaptea de 3 august, Stefan Lusco, și-a riscat viața și a intrat în casa Mariei Pia Inama, 78 de ani, la Roverè della Luna (Trento), salvând-o din flăcările care îi cuprinseseră locuința, iar într-un interviu acordat pentur postul tv italian Trentino Tv, românul a spus că nu o cunoaște pe femeie, dar că nu a contat, pentru că ar fi intervenit pentru oricine ar fi fost în pericol. Incendiul a pornit la miezul nopții de la magazia de lemne de la casa bătrânei, Maria Pia Inama, care dormea.

Potrivit primelor informații, incendiul a plecat de la un scurtcircuit. În câteva clipe,flăcările s-au întins în casă, ajungând în camera de dormit și cuprinzând-o complet pe femeia care nu ți-a dat seama ce se întâmplă.

Femeia a fost transportată la Verona la secția de arși, în condiții grave, însă românul a reușit totuși să-i salveze viața. El a fost ajutat și de un marocan, care a intervenit și el la fața locului, acesta suferind și el arsuri ușoare ce s-au vindecat în cinci zile. Românul și marocanul locuiau într-o casă lipită de cea a bătrânei și așa au putut simți fumul puternic al incendiului.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Consulul onorific al României din Trento, Maurizio Passerotti, l-a vizitat pe român și l-a felicitat pentru curajul lui, iar luna viitore, eroul român din Trento va fi vizitat și de ambasadorul român de la Roma, George Bologan, potrivit gazetaromaneasca.com.

Foto simbol: EPA

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI