Dacă nu ai putut participa la slujba de la biserică azi dimineaţă, în zi de mare sărbătoare, te poţi ruga acasă în linişte şi reculegere, pentru ca Maica Domnului să vă ocrotească pe tine şi pe toţi ai tăi. Iată trei rugăciuni scurte, pe care să le rosteşti aprinzând candela sau o lumânare lângă icoana Fecioarei preacurate.
1. Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, carea fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Amin.
2. Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu
Preacurată şi binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Maria, Maica cea bună a Bunului Împărat, revarsă mila Fiului tău şi Dumnezeului nostru spre pătimaşul meu suflet şi, cu rugăciunile tale, mă îndreaptă spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieţii mele fără de prihană să o trec şi prin tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti una curată şi binecuvântată. Amin.
3. Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu
Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea străinilor şi ajutătoarea săracilor, bucuria celor mâhniţi, acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii: dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor în afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.
Vezi şi de ce se aprinde candela în casă!