Cadastrarea tuturor imobilelor din România este stabilită prin H.G. nr 294/2015 privind Programul național de cadastru si carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Obiectivul acestui program constă în măsurarea și înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România (case și terenuri), în sistemul integrat de cadastru și publicitate. Este cel mai mare proiect de acest gen, din ultimii 150 de ani.

Programul de cadastru gratuit va corecta și greșelile făcute la retrocedarea terenurilor agricole

În momentul de față, situația în domeniu este catastrofală: din numărul total de imobile, de circa 40 de milioane ( 8 milioane în mediul urban și 32 de milioane în rural), sunt înregistrate doar circa 22%. Pe de altă parte, ca urmare a unor greșeli comise în procesul de retrocedare, sau a unor neclarități în privința moștenitorilor legali, multe dintre înregistrări, mai ales la terenuri agricole, sunt suprapuse, pe aceeași suprafață figurând doi sau chiar mai mulți proprietari. Prin aplicarea acestui program, toate aceste probleme urmează a fi clarificate (se vor face gratuit si succesiunile ), actele vor fi rectificate, atât la cadastru, cât și la notariate, în mod gratuit, conform legii.

1.124 de primării au demarat programul

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Deși a fost demarat încă din anul 2015, până la jumătatea anului trecut, programul a început, efectiv, doar în circa 150 de localități, din întreaga țară. Pentru a urgenta procedurile, la 30 iunie 2016, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996. Principalele prevederi ale actului normativ vizează cadastrarea terenurilor din extravilan, adică, a terenurilor agricole, dar nu numai. Concret, actul normativ prevede că sumele aferente cadastrării proprietăţilor situate în extravilan vor fi achitate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), însă primăriile care nu au imobile în extravilan, pot beneficia de realizarea gratuită a cadastrului şi pentru proprietăţile din intravilan. Dar, acest lucru se va întâmpla doar după ce primăriile vor încheia în acest scop un protocol cu ANCPI, după care, în localitățile respective, va putea începe, efectiv, procedura prevăzută de Programul național de cadastru si carte funciară. Ei bine, până în prezent, au semnat aceste protocoale cu ANCPI un număr de 1.124 de primării din tot atâtea localități din întreaga țară. Lista acestor localități, pe fiecare județ în parte, o poți vedea aici: Tabel centralizator UAT OUG 35 cu ODG incepere lucrari_08.12.2016

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Primăriile trebuie să-i informeze pe proprietari

Potrivit legii, în toate aceste localități, primăriile sunt obligate să tipărească şi să distribuie materiale informaţionale (pliante, postere) și să organizeze cel puţin două runde de întâlniri de informare cu locuitorii. Prima rundă se va organiza înaintea începerii lucrărilor de teren, iar a doua rundă în perioada de pregătire a documentelor tehnice ale cadastrului. De asemenea, primăriile sunt obligate să organizeze cel puţin două puncte de informare, unde cetăţenii pot solicita explicaţii suplimentare. Potrivit ANCPI, la nivelul unei localități, întreaga procedura va dura între 12 și18 luni. Durata este determinată de mărimea localității și de modul cum au fost aplicate legile proprietății. Finanțarea lucrărilor, inclusiv a actelor de succesiune, este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI și din alte surse.

Citește și: Radu Codruț Ștefănescu, directorul de la Cadastru, explică într-un interviu: Ce trebuie să facă populația ca să beneficieze gratuit de acte de cadastru

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI