Pompierii ieșeni au fost alertați joi după-amiază pentru a interveni în urma unei explozii urmate de un incendiu care a avut loc la etajul trei al unui cămin de nefamiliști din zona Nicolina.

„Proprietarul este în stare de şoc. El a fost transportat cu ambulanţa la spital. Alte 20 persoane au fost evacuate din cauza fumului. La faţa locului s-au deplasat 14 subofiţeri şi patru elevi de la Detaşamentul 2. Ei au intervenit cu ajutorul a două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie, o autospecială transport apă, o autoscară. De asemenea, s-au deplasat la locul solicitării şi o autospecială de terapie mobilă şi una de transport victime multiple. De la Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-a deplasat o ambulanţă”, a precizat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi, conform Agerpres.

sursă foto: Ziarul de Iași

Citește și:

O aspirină, că ne doare capul! Falsul medic i-a prostit și pe cei de la firma de medicamente Bayer! Știind-o „neonatolog”, nemții i-au finanțat participarea la un seminar din Sinaia, unde le-a învățat pe asistente și pe moașe cum să-i îngrijească pe nou-născuți

FOTO&VIDEO/ Singura parohie din țară cu serviciu de prim ajutor se află la Iași. Cântăreții bisericești, pregătiți să salveze vieți!

Alin Barbu, absolventul de Jurnalism căruia Raluca Bîrsan i-a falsificat diploma de licență, vrea să o dea în judecată! „De ce falsificăm diplomele? Pentru că sunt posturi libere pe care unii vor să le obțină cu orice preț”

EXCLUSIV/ Primul raport al Ministerului Sănătății în cazul falsului medic Matteo Politi. Minciunile clinicilor private ies la iveală!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Bancnota veche de 500 de lei care se vinde cu bani mulți în 2025. Ce o face atât de specială
FANATIK.RO
Bancnota veche de 500 de lei care se vinde cu bani mulți în 2025. Ce o face atât de specială
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Câţi bani i-a oferit guvernul unui chinez, ca să-i demoleze casa. Bărbatul a refuzat, iar autostrada îi va trece pe la geam
Observatornews.ro
Câţi bani i-a oferit guvernul unui chinez, ca să-i demoleze casa. Bărbatul a refuzat, iar autostrada îi va trece pe la geam
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI