- Pe 19 februarie, a fost înregistrat decesul unui tânăr de 18 de ani, din judeţul Prahova, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.
- Pe 20 februarie, a murit o femeie de 60 de ani, din judeţul Argeș, confirmată cu același virus gripal ca și în cazul din Prahova.
Ambii pacienți aveau conditii medicale preexistente şi nu se vaccinaseră antigripal.
Cum se manifestă gripa
Deși la prima vedere simptomele sunt similare, între răceală și gripă există diferențe, după cum a explicat Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.
„Virusul gripal dă o singură boală, gripa. Pentru gripă avem tratament, pentru viroze este cel standard, paracetamol, vin fiert. Dar debutul este total diferit. În gripă sunt durere de cap, dureri de ochi, bolnavul simte globii oculari undeva în fundul capului, în ceafă. Are o stare general proastă, îl dor mușchii, articulațiile, se simte ca și cum ar fi bătut. Face febră, dar nu strănută, nu tușește. Simptomele respiratorii apar cam după 24-48 de ore de la debutul acesta al bolii, cu febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, poate să fie chiar și diareea prezentă”, explică medicul.
În ceea ce privește răceala, aceasta debutează la trei zile de la infectare, persoanele afectate simţind iniţial o senzaţie neplăcută la nivelul cavităţii nazale sau faringelui. Ulterior apar simptome precum strănut, rinoree (nasul care curge) şi stare generală de disconfort, potrivit csid.ro.
Persoanelor care prezintă simptome de gripă li se recomandă să meargă imediat la medicul de familie, pentru confirmarea diagnosticului și pentru a primi tratamentul potrivit.
Alte recomandări ale specialiștilor:
- izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);
- igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului, purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;
- continuarea vaccinării antigripale
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro