Disputa Putere-Opoziţie a avut loc la dezbaterea cererii de înfiinţare a unei comisii de anchetă, privind activitatea Consiliului Național al Audiovizualului.
În urma unui comentariu al deputatului USR Ionuț Moșteanu, Liviu Pleșoianu, de la PSD, s-a întors spre acesta, iar cei doi au început să schimbe replici şi chiar s-au împins.
„Apără-ţi infractorii şi securiştii şi comuniştii la Antena 3, acolo”, i-a spus un deputat USR colegului de la PSD.
Între timp, alți trei parlamentari social-democrați, dar și ai Uniunii Salvați România i-au înconjurat pe cei doi. Deputata USR Cosette Chichirău a intervenit între cei doi și a încercat să îi calmeze.
Moşteanu, pe Facebook: „Dacă e stresat, îi recomand o vacanță. Sau mult magneziu + B6”
Moşteanu, de la USR, a explicat incidentul, pe Facebook: „Papițoiul Pleșoianu de la PSD nu știe cum să mai iasă în evidență să mai facă și el o știre. După ce l-a premiat Sputnik pentru serviciile aduse rușilor, după ce și-a anunțat candidatura pe prezidențiale azi a sărit la scandal în plen când i-am zis că nu numai Realitatea are datorii la stat, ci și Voiculescu, acționarul Antenelor. Eu îl înțețeg că e o perioadă grea și stresantă să fii parlamentar PSD în România și să te înjure toată lumea. Dacă e stresat, îi recomand o vacanță. Sau mult magneziu + B6”, a scris deputatul USR.
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Citeşte şi:
MedLife invocă legislaţia GDPR pentru a nu confirma prezenţa în sala de operație a medicului fals Raluca Bîrsan!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare