„Am spus că acest fenomen nu va dispărea, că va trece ceva timp până ne vom putea normaliza pentru că prea ne-a intrat în sânge. Principalul «vinovat» este pacientul. El nu ar trebui să dea, dar el se gândește că dacă nu dă nu este tratat cum trebuie. Pentru că sunt puțini cei care cer”, este declarația dată de Ministrul Sănătății, atunci când jurnalista Libertatea Laura Ștefănuț a întrebat-o despre șpaga din spitale.

Această afirmație a stârnit comentarii aprinse în mediul online, unde internauții s-au împărțit în două tabere – cea care nu oferă bani și cea care consideră că sistemul te face să scoți din buzunar atenția pentru medici.

O opinie separată a avut-o jurnalista Diana Oncioiu (dela0.ro, Să fie Lumină), colaborator Libertatea din februarie 2019:

Iată cele mai interesante comentarii venite în timpul și după interviul cu Sorina Pintea.

Tabăra celor care spun că nu dau șpagă:

Ramona Ciungan:
Noi menținem sau oprim ciclul bolnav al șpăgilor din spitale!
Sunt complet anti-șpagă și mă bucur mult că salariile medicilor au fost crescute (nu mai trebuie să „mă simt” eu datoare față de aceștia)

Costel Sprânceană:
Trebuie schimbată mentalitatea oamenilor. Eu am fost în spital și nu am dat șpagă, conform noilor prevederi. Am fost tratat foarte bine și mulțumesc tuturor celor ce m-au tratat.

Ciutura Carmen Luminița:
Am fost în spital la Craiova, clinica de cardiologie (nu cea nouă!), nici aluzii nu au existat pentru a da, cu atât mai puțin să dau, Am fost de curând la Floreasca-Chirurgie 2, un medic tânăr de pe lângă Dr. Beuran, genial omul! Nici acolo nu am dat nimic, sicner, am întâlnit și o spun oricând – profesioniști și oameni dăruiți meseriei lor, respect maxim!

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Maria-Magdalena Macsim:
Așa fac toți, eu nu am fost de acord, deși mi s-a propus, la spitalul Pantelimon

Tabăra celor care dau șpagă:

Cristina Anghel:
Doamne ferește…Eu lucrez în sistem și medicul care m-a tratat știa asta. Nu i-am dat absolut nimic, m-au tratat rezidenții, medicul habar nu avea ce tratament îmi prescrisese și, când a simțit ca este în pericol, m-a externat pe varii motive. Deci, colegi! Exact de la mine aștepta șpagă.

Coca Vasilescu:
Doamna ministresă este pe afară rău de tot. Păi dacă nu dai plicul în spital, nu se uită nimeni la tine. De la infirmiere pâna sus.

Dan Serbanescu:
Poți să le dai lefuri și de 10 mii euro lunar că tot vor lua șpagă!

Simona Vasilică:
D-na ministru afirmă că pacientul este principalul vinovat pentru plicul oferit medicului… Deci, să înțeleg că nici în viitor nu se întrevăd măsuri de eradicare a șpăgii, dacă tot am găsit vinovații! Și, bineînțeles, totul se reduce la declaratii „curajoase” din partea dumneaei!

Remina Ryana:
Dna ministru, dacă nu dai șpagă nici nu se uită nimeni la tine și oricât le-ai da nu se mai satură!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI