Veniturile din chirii constituie „venituri din folosința bunurilor”, iar acestea trebuie declarate până pe 15 martie a acestui an. Mai exact, trebuie depusă Declarația unică, iar aceasta se transmite online, prin intermediul unui formular pus la dispoziție de ANAF pe Spațiul Privat Virtual.

Cei care nu au în acest moment venituri din chirii, dar intenționează să efectueze astfel de tranzacții, trebuie să depună declarația unică în cel mult 30 de zile de la încheierea contractului, indiferent dacă acesta este înregistrat sau nu la Fisc.

Înregistrarea contractului nu mai este acum obligatorie, dar dacă se optează pentru acest lucru, această procedură este separată de declarația unică.

Când și cât plătești

Obligațiile fiscale datorate sunt impozitul pe venit de 10% și contribuția de sănătate, tot de 10%. Aceasta din urmă lipsește în anumite cazuri.

Termenele de plată sunt diferite. Dacă anul trecut ați obținut venituri din chirie, atunci termenul de plată este 15 martie a acestui an. Dacă veniturile sunt obținute începând cu acest an, atunci termenul de plată este 15 martie a anului viitor.

Impozitul pe venit se plătește prin următoarea formulă: din veniturile totale obținute din chirii se scade o sumă de 40%, care reprezintă cheltuieli forfetare. La suma rămasă se aplică 10%.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

De exemplu: dacă ai un contract pe 1.000 de lei, se scad 400 de lei, iar impozitul de 10% se aplică la cei 600 de lei rămași.

Ce conține Declarația unică

Declarația se depune online, de către cei cu activități independente, care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, adică din chirii, din alte surse și venituri agricole, adică din creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Aceasta are trei secțiuni: impozit pe venit, contribuții sociale și contribuții de sănătate. La secțiunea de asigurări sociale se plătește pentru activități independente și/sau drepturi de autor, după caz. Mai exact, doar când persoana este plătită pe drepturi de autor și doar dacă are venituri peste 24.960 lei anual, adică 12 salarii minime.

„La secțiunea CASS, se cumulează venituri extrasalariale, adică dividende, actvități independente, chirii, dobânzi. Se plătește doar dacă totalul depășește 24.960 de lei. Se datorează 208 lei pe lună. Termenul de plată este 15 martie 2020. Pentru drepturi de autor, nu se datorează dacă persoana în cauză e deja salariată. Dacă veniturile sunt mai mici de 24.960 de lei, se poate opta să plătești, pentru a beneficia de asistență medicală. Se plătește însă doar pentru 6 luni, deci 208 lei pe fiecare din cele 6 luni. La fel și la pensii pentru persoanele fizice autorizate, gen electricieni sau instalatori”, a declarat, pentru Libertatea, consultantul fiscal Adrian Bența.


Citește și:

Cum s-au făcut jocurile la Bruxelles pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi ca procuror-şef european: Europarlamentarii români au încercat să influenţeze votul colegilor lor

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI