Anastasia Soare și-a vândut afacerea cu un miliard de dolari

După 20 de ani de muncă, Anastasia Soare a reușit, la o singură tranzacție, să-și dubleze averea dobândită din afacerea ei cu cosmetice. Anul trecut, revista Forbes spunea că averea româncei este de două miliarde de dolari, dublată de curând după ce și-a vândut 49% din companie către brandul Sephora, cu care colabora de câțiva ani și care îi comercializa produsele cosmetice.

Această tranzacție vine după ce în urmă cu jumătate de an Anastasia Soare încheia un parteneriat cu un fond de investiții, care, la schimbul unui pachet de acțiuni, îi asigura intrarea pe piața din Asia și Europa.

„Într-adevăr, am încheiat un parteneriat pentru un pachet minoritar cu fondul TPG (Texas Pacific Group), care îmi va permite extinderea în Asia și Europa și întărirea poziției online”, a declarat Anastasia Soare pentru ELLE România.

Anastasia Soare și-a vândut afacerea cu un miliard de dolari

Are avere mai mare decât Ion Țiriac, Gigi Becali și Zoltan Teszari la un loc

Chiar dacă niciodată nu a vorbit concret despre cifra ei de afaceri și despre banii pe care a reușit să-i strângă în cei 20 de ani de când muncește cu celebritățile de la Hollywood, au existat mereu zvonuri cum că averea Anastasiei este de ordinul miliardelor de dolari.

Acum, după tranzacția cu fondul de investiții și cu lanțul de magazine Sephora, se vehiculează că Anastasia Soare este cea mai bogată româncă, mai bogată decât Becali, Țiriac și Teszari la un loc, cu o avere care se ridică undeva la 5 miliarde de dolari.

Avocații lui Vlad Pascu susțin că tinerii uciși în tragedia de la 2 Mai erau beți. Autorul accidentului rămâne în arest preventiv
Recomandări
Avocații lui Vlad Pascu susțin că tinerii uciși în tragedia de la 2 Mai erau beți. Autorul accidentului rămâne în arest preventiv

Acesta este prețul pentru care Soare a rămas doar cu un pachet minoritar în compania pe care a creat-o singură și în care a investit enorm de multă muncă și mai ales de sentimente.


Mircea Baniciu ține concerte în sufragerie. Primește 20 de spectatori și fiecare plătește 200 de lei pe bilet

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Reacția UE după ce Mongolia a ezitat să îl aresteze pe Vladimir Putin, în baza mandatului emis de CPI
Știrileprotv.ro
Reacția UE după ce Mongolia a ezitat să îl aresteze pe Vladimir Putin, în baza mandatului emis de CPI
Wow! Cum arată vila de 200.000 de euro a Mirabelei Dauer! Atrage toate privirile
Viva.ro
Wow! Cum arată vila de 200.000 de euro a Mirabelei Dauer! Atrage toate privirile
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Obiectele aflate în orice gospodărie care atrag păianjenii. Se înmulțesc la începutul toamnei
FANATIK.RO
Obiectele aflate în orice gospodărie care atrag păianjenii. Se înmulțesc la începutul toamnei
Rafael Nadal a rupt tăcerea în cazul lui Jannik Sinner: „Justiția e justiție”
GSP.RO
Rafael Nadal a rupt tăcerea în cazul lui Jannik Sinner: „Justiția e justiție”
Ce a găsit un bărbat din Neamț într-o fântână la care lucra. A venit imediat poliția
FANATIK.RO
Ce a găsit un bărbat din Neamț într-o fântână la care lucra. A venit imediat poliția
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Unica.ro
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
82.000 de studenţi din 160 de ţări vor să studieze în România. Doar 500 de burse disponibile
Observatornews.ro
82.000 de studenţi din 160 de ţări vor să studieze în România. Doar 500 de burse disponibile
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta
HOROSCOP
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI