Iordache a mai spus că PSD ar dori ca articolele declarate constituționale din Codul Penal modificat să fie adoptate prin OUG, iar în Parlament ar putea să înceapă, de săptămâna viitoare, noi dezbateri la Codul Penal.
”Dacă era după mine, eu am fost susținătorul OUG 13, în acel context, acel prag pe care l-am stabilit și îl susțin și acum: 50.000 de euro. Argumentul era că în codul vamal sau în legislația specială până la 50.000 de euro erau prejudicii care, dacă se achitau, respectiva persoană nu suferea pedeapsă. Ați văzut că erau multe variante de acest prag. Este a treia sesizare la CCR. O dată CCR a spus că trebuie un prag semnificativ, a doua oară a spus că legiuitorul poate veni să abroge sau să modifice substanțial acest articol 297. Acum dacă am venit cu un prag, salariul minim, a zis dom’le, ăsta e prag? Veniți cu ceva substanțial”, a spus Florin Iordache, la Digi24.
Deputatul PSD a spus că vor mai exista dezbateri cu privire la abuzul în serviciu.
„Trebuie să vedem ce e cu foloasele, patrimoniale, nepatrimoniale. Sunt mai multe chestiuni care trebuiesc luate în calcul (…) Cred că vom relua săptămâna viitoare, sau cealaltă, dezbaterile la Codul Penal. O parte (dintre articol, n.r.) au fost din prima declarație neconstituționale, unele au fost declarate neconstituționale și atunci trebuiesc date la o parte, altele, cu anumite observații de la Curte, trebuie puse în concordanță cu decizia Curții. Noi avem o decizie cel puțin la PSD și așteptăm reacția ministrului Toader, ca acele articole care au fost declarate constituționale să fie adoptate prin ordonanță. Nu s-a mai întâmplat. Urmează să vedem poziția ministrului Toader și a Guvernului dacă aceste articole declarate neconstituționale vor fi adoptate (prin ordonanță de urgență, n.r.). Prin tergiversările care au avut loc în Parlament, prin faptul că legile au fost sesizate fie de președinte, fie de opoziție, fie a fost procedura reexaminării, a durat și durează foarte mult”.
![Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7410278d98589d4bc2f0db7d7f416d18.jpg)
Abuzul în serviciu ar putea fi eliminat în totalitate din legislația penală a recunoscut Florin Iordache. Iar pragul sumei până la care fapta este considerată abuz în serviciu s-ar putea modifica din nou.
„Repet, abuzul în serviciu trebuie rediscutat, transparent, cu toți la masă și cea mai bună soluție o tranșăm în Parlament (…) Dacă a fost 200.000 lei e prea mult, 10.000 e prea puțin, dacă punem 100.000… nu știu, nu am un răspuns. La acest moment nu știu”, a precizat demnitarul.
În februarie 2017, după ce Guvernul condus de Sorin Grindeanu a adoptat Ordonanța 13, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta și a-și arăta nemulțumirea față de decizia Executivului. Protestele au determinat ulterior Guvernul să abroge ordonanța.
Citește și: Singurul român care a cucerit o medalie de aur la FOTE a ajuns zugrav în Budapesta!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
![„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
![Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9591454a7e454fd1f354e9088f20b3de.png)
![Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0d8942b8ff7f52207d27b16f00f5a281.jpg)
![Cine dă ora exactă în politica românească: „Acum chiar putem vorbi de o mare resetare”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ad96cc214512912f5e5850dca7300082.png)
![Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6e528199a27a86866865c36a195f577c.jpg)
![Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6dcf0d14bc7ae9146711ded66bc2ca52.jpg)
![Mihai și Andrei, doi tineri din echipa de bob a României, alături de antrenorul lor, eroi pentru o femeie din Germania: "Au fost îngerii mei"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f975bca7134a850b69094807fdf5d177.jpg)
![Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9b3bd6bf5ce27b9dd4cbd5e152a7ffe3.jpg)