Secția pentru magistrați a CSM va discuta cererea de pensionare a magistratului în şedinţa din 5 martie, iar apoi, potrivit regulamentului ICCJ, urmează a fi tras la sorți un magistrat înlocuitor, arată Mediafax.

La acest moment, completul 2, cel care judecă dosarul lui Dragnea, este format din judecătorii Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.

Potrivit Regulamentului de organizare a Instanţei Supreme, conducerea trebuie să tragă la sorţi în şedinţă publică un nou judecător (articol 29), atunci când un membru al completului de 5 este eliberat din funcţie.

Totodată, în cazul în care Luciana Mera se va pensiona şi va fi desemnat un înlocuitor, dosarul lui Dragnea ar putea fi reluat de la zero, chiar dacă nu au fost administrate multe probe până în prezent. Următorul termen al procesului DGASPC are loc în data de 18 martie. Atunci ar trebui audiat Dragnea.


Citește și: Sorina Pintea, ministrul Sănătății: „Avem 6,4%, o rată dublă a infecțiilor asociate actului medical, tocmai pentru că am început să le raportăm!”


 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Libertateapentrufemei.ro
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
Adevarul.ro
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Observatornews.ro
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI