Au tremurat serios de frig, dar au terminat concursul cu zâmbetul pe buze! În week-end a avut loc cea de-a șasea ediție a evenimentului, Bikini Race, care a avut loc în România, la Arena Platoș. Concurentele au avut de tras serios pentru a termina cu bine cele cinci probe.

HLA_2904Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Concursul a început cu o prezentare pe catwalk urmată de întrebările haioase ale celor din juriu. Fetele au renunțat la halatele pufoase și-au rămas în costume de baie! La ora desfășurării concursului erau -2 grade. S-au urcat pe schiuri sau pe placă pentru proba de slalom. O singură concurentă a căzut, restul au trecut fără probleme linia de finish. 
A urmat îndemânarea sportivă, unde au avut de parcurs un traseu de 50 de metri pe o bandă rulantă, de unde trebuiau să arunce de două ori cu mingea la coș și să treacă pe sub bara de limbo.
Ajunse la mijlocul concursului, fetele au urcat într-un colac mare de plastic și au pornit în forță spre cele nouă popice de pe traseu, încercând să doboare cât mai multe. Ultima probă a acestui „triatlon” a fost parcurgerea unui traseu cu o serie de valuri peste care fetele trebuiau să treacă în alergare. Cronometrul a stabilit clasamentul final.
Petronela Lungu, 23 de ani, din Botoșani a fost cea mai tenace și a câștigat concursul. Aceasta va pleca într-o vacanță la Snow Mission, în Vars (Franța), dar a pus mâna și pe un voucher de 3.000 de lei. Andreea Teodorescu, Emilia Tocaciu, Diana Fleșeriu au terminat pe podium și-au primit din partea organizatorilor 1.000 de lei. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Gestul neașteptat făcut de Victor Ponta, după divorțul de Daciana Sârbu, femeia care i-a dăruit o fiică și alături de care a mai înfiat o fetiță. Imaginile vorbesc de la sine și au intrat în atenția tuturor acum!
Viva.ro

Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Cine este românca cu care Donald Trump a avut o relație. Cum s-au cunoscut cei doi
FANATIK.RO
Cine este românca cu care Donald Trump a avut o relație. Cum s-au cunoscut cei doi
Melania Trump, surprinsă în timp ce vorbește în slovenă și sârbă cu victimele incendiilor din California. Cum a fost filmată Prima Doamnă a Americii. VIDEO
Elle.ro
Melania Trump, surprinsă în timp ce vorbește în slovenă și sârbă cu victimele incendiilor din California. Cum a fost filmată Prima Doamnă a Americii. VIDEO
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Unica.ro
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
România ar putea rămâne definitiv şi fără tezaurul dacic furat, şi fără despăgubirile din contract
Observatornews.ro
România ar putea rămâne definitiv şi fără tezaurul dacic furat, şi fără despăgubirile din contract
Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI