„Vizavi de buget, sper că știm cu toții efectele negative, inclusiv pentru ieșirea noastră în piața internațională reprezintă un impediment lipsa bugetului. Practic nu mă pot împrumuta la piața externă până nu am un buget, este evident acest lucru. Costurile pot să crească.

Vizavi de agenția de rating Standard & Poors, am trimis scrisoarea după cum ați văzut în spațiul public și îi mulțumesc poștașului cu această ocazie. Rugămintea la dânsul este să îmi scoată semnătura de acolo pentru că știu că încalcă o prevedere legală, dacă vrea să afle care este aceea o poate afla pe calea juridică. În rest, nu am cerut prin scrisoare niciun termen, săptămâni sau cum alți necunoscători ai economiei au comunicat în spațiul public.

V-am spus care au fost punctele de discuții pe care le-am avut noi cu cei de la bănci și am avut eu personal discuții cu cei de la agenție și o să mai am în următoarele zile și o să aduc toate argumentele ca să înțeleagă foarte clar care este situația României și să ia o decizie în acest sens”, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă Ordonanța 114 poate fi un motiv pentru retrogradarea țării noastre, acesta a negat.

„Nu! Și dacă vă uitați în raportul agenției acolo aduc în atenție posibile efecte ale acestei ordonanțe, dar nu spun că ordonanța este cea care duce la scăderea ratingului de țară”, a spus ministrul Finanțelor.

„Taxa pe lăcomie”, criticată din toate părțile

Ordonanța 114 a fost aprobată de Guvern la finalul lunii decembrie 2018. Prin aceasta, Executivul a instituit „taxa pe lăcomie”, pe care băncile trebuie să o plătească dacă indicele ROBOR trece de 2%.

Atât reprezentanții băncilor, cât și Banca Națională a României, Banca Centrală Europeană sau BERD au criticat adoptarea taxei pe activele bancare.

Pe lângă această taxă, Guvernul a instituit o taxă de 2% în energie, una tot de 2% în domeniul jocurilor de noroc și alta de 3% în comunicații.

Tăriceanu a cerut eliminarea taxei de 2% din energie

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut deja anularea taxei de 2% din energie, deoarece companiile producătoare au probleme din cauza ei.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

În domeniul telecom, operatorul Telekom a anunțat că e posibil să nu participe la licitația pentru licențele 5G, programată pentru acest an, din cauza taxei.

Pilonul II de pensii, aproape de a ajunge iar la stat

În fine, tot în Ordonanța 114 apar și noi condiții draconice pentru fondurile de pensii. Statul le-a tăiat comisioanele de administrare și le cere să aducă de acasă 800 de milioane de euro.

Acest lucru ar duce însă la retragerea celor 7 companii de administrare de fonduri din România, iar cele 48 de miliarde de lei din Pilonul II ar ajunge să fie apoi administrați de stat.

ALDE, partener de guvernare cu PSD, a cerut și în acest caz modificarea ordonanței în Parlament. Ordonanța 114 a fost adoptată tacit în Senat, iar acum se va discuta în Camera Deputaților.

Premierul Viorica Dăncilă a explicat luni efectele Ordonanței 114 în Parlament.

Legea bugetului pe 2019 a fost adoptată recent de către Parlament, după ce Ministerul Finanțelor a pus-o în dezbatere cu întârziere, dar președintele Klaus Iohannis a atacat-o la Curtea Constituțională.

Proiectul trebuia făcut public încă din luna noiembrie, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI