CCR a declarat neconstituţională legea de aprobare a plafoanelor. Legea fusese modificată de PSD-ALDE în vederea majorării deficitului bugetar, pentru plata alocaţiilor majorate, în urma amendamentului PNL adoptat în plenul Parlamentului, la dezbaterea bugetului de stat pe 2019. Prin proiect, s-a modificat deficitul bugetar, la 2,76 % din PIB în 2019. faţă de 2,55, cât era în varianta iniţială.

Preşedintele Iohannis a sesizat, în aceeaşi zi cu legea bugetului de stat pe 2019, şi legea de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

„Prin modul în care a fost adoptată, legea menţionată încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 75 alin. (3), precum şi pe cele ale art. 77 alin. (1), ale art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie”, arăta şeful statului în sesizarea la CCR, precizând că a primit acest act normativ de la Parlament spre promulgare pe 18 februarie.

Legea plafoanelor a fost modificată, pe repede înainte, de coaliţia PSD-ALDE, după adoptarea amendamentului PNL privind majorarea alocaţiilor de stat pentru copii.

Camera Deputaţilor a votat, într-o şedinţă de plen anunţată pe ultima sută de metri, legea privind plafoanele la bugetul de stat, pentru a introduce finanţarea majorării alocaţiilor pentru copii, aşa cum s-a votat în plenul comun, în urmă cu o zi.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Astfel, în lege s-a introdus amendamentul cu suma de 2,9 milioarde de lei, pentru majorarea alocaţiilor de stat pentru copii.

Puterea i-a acuzat pe liberali că au propus o prevedere care nu se poate aplica, pentru că nu are sursă de finanţare, astfel că Liviu Dragnea a propus un amendament prin care să se majoreze deficitul la 2,76 % din PIB, în 2019.

„Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme, cu majorarea sumelor pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil, acest amendament demagogic, pentru că nu poate fi aplicat, pentru că sursa de finanţare este excedentul bugetului asigurărilor sociale, şi oricine are minime cunoştinţe ştie că nu se pot folosi aceste sume pentru cheltuielile bugetului de stat, iar alocaţiile sunt cheltuieli de la bugetul de stat. Amendamentul rămâne acelaşi, cu aceeaşi sumă, pentru majorarea alocaţilor, începând cu data de 1 martie, iar suma de finanţare este majorarea deficitului bugetului de stat de la 2,55% din PIB, la 2,76 % din PIB, urmând a se face corelările în celelalte legi”, a spus Dragnea.

Citeşte şi: Ce mai cumpără la suprapreț un spital din România: Marmită de patru ori mai scumpă, spirometru umflat de trei ori, ouă și ulei la preț dublu!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI