VIDEO/ Ancheta Libertatea despre prădătorii de copii a scos femeile la protest de 8 martie! „Cum se scapă de-un viol, domnilor judecători?“

Pentru asta, organele de forță au considerat că trebuie să le amendeze pe activiste cu 500 de lei pentru tulburarea liniștii publice, deși acestea au manifestat pașnic.

Magistrații care consideră că o fată de 10 ani a provocat un act sexual

„Nu pot să înțeleg cum un copil de 10 ani și opt luni este considerat vinovat pentru că a provocat o infracțiune de viol. Nu au nicio scuză”, spune o tânără revoltată de aproape 30 de ani.

Face referire la cazul fetiței, prezentat de Libertatea, dintr-un sat din Deva căreia instanțele din România nu i-au făcut dreptate, după ce copila fusese violată de mai mulți agresori. De fapt au învinuit-o pe ea – repetăm: având 10 ani și opt luni – pentru că era îmbrăcată „sumar“, dar și pentru că și-ar fi dat consimțământul pentru repetatele acte sexuale. Aici este nivelul de înțelegere al unor magistrați din România.

„A luat-o cu forța pe când se juca împreună cu prietenele ei în casa vecinilor, a dus-o într-o încăpere goală din casă sau în hambar și a violat-o, ținând-o imobilizată și ținându-i gura acoperită cu mâna, ca să nu poată țipa”, se arată în Hotărârea CEDO din 15 martie 2016, cererea 61495/11, în care a judecat acțiunea victimei M.G.C. împotriva României.

Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”
Recomandări
Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”

„Eram hărțuită sexual, când eu mă simțeam ca un copil”
VIDEO/ Ancheta Libertatea despre prădătorii de copii a scos femeile la protest de 8 martie! „Cum se scapă de-un viol, domnilor judecători?“

Tânăra de 30 ani cu părul blond este îmbrăcată în negru și are o bavetă de judecător confecționată din hârtie ca și celelalte zeci de femei care își manifestă vehement nemulțumirea și furia față de sistemul judiciar care apără pedofilii și restul agresorilor, în loc de victime. Sunt de vârste și etnii diferite, dar pe toate le unește solidaritatea pentru femeile și copiii abuzați, pe care statul român îi lasă fără apărare.

Dar judecătorii sunt produsul aceleiași societăți patriarhale în care anumiți indivizi se consideră îndreptățiți să trateze fetele și femeile ca pe niște obiecte sexuale.

„Îmi amintesc încă din copilărie, mergând pe stradă, cum eram tratată ca o femeie înainte ca eu să înțeleg aceste probleme sexuale ale oamenilor care fac astfel de lucruri. Înainte ca eu să înțeleg de ce sunt agresată verbal pe stradă, de ce eram hărțuită sexual, când eu mă simțeam și gândeam ca un copil”, mărturisește aceeași tânără.

Sunt familiară că existența mea este provocatoare pentru bărbați

Sunt familiară cu problema egalității de gen

Cu problema minorelor însărcinate

Cu problema mitei și eliberării agresorilor

Creșterea numărului de angajați la stat nu se mai oprește. 5.900 de noi posturi, ocupate într-o singură lună
Recomandări
Creșterea numărului de angajați la stat nu se mai oprește. 5.900 de noi posturi, ocupate într-o singură lună

Acestea sunt câteva dintre versurile scrise de poeta Medeea Iancu, recitate de o altă activistă în timpul manifestului din fața Tribunalului București. Cutele frunții încruntate sunt puse în evidență de razele soarelui. În același timp, alte femei intră cu capul plecat în judecătorie cu mici buchete de flori.

Pe asfalt, în fața manifestantelor, sunt foi albe de hârtie unde sunt relatate dur și concis cazurile unor fetițe care nu au fost apărate de justiție. Așa poate vor înțelege dramele prin care trec aceste copile nu doar magistrații, ci orice cetățean care va arunca măcar o privire.

„Fată, 13 ani, Constanța. Unchiul a abuzat-o sexual în mod repetat. Instanța a decis: o pedeapsă de 6 ani și trei luni. Procesul se va relua. Bărbatul a mai fost condamnat la un 1 an și trei luni după ce și-a abuzat propria fiică”.

Bătălia unei mame pentru a-și proteja copilul

Aceasta este doar una dintre poveștile cutremurătoare pe care cu toții ar trebui să le cunoaștem pentru a nu mai tolera astfel de abuzuri în viitor.

O femeie în costum roșu iese cu pași grăbiți din judecătorie. Se uită cu interes la grupul de femei care au venit să se adreseze magistraților. „Chiar personal sunt implicată într-un proces pentru protecția copilului și încă nu sunt suficiente dovezi. Adică așteptăm momentul în care un copil să fie maltratat, lovit, ca să obții un ordin de protecție în condițiile în care am o consiliere psihiatrică, am un rezultat clar care arată că copilul este traumatizat și bătut. În condițiile astea, legea nu ne dă ordinul de protecție. Mă simt îngrozitor și neputincioasă, din păcate, în urma bătăilor până la leșin a copilului, ascunsului sub pat și multe, multe lucruri”, povestește mama îndurerată a unui băiețel de 11 ani.

Laura Vicol spune că a zburat cu Marcel Ciolacu în avioane private: „M-au executat”
Recomandări
Laura Vicol spune că a zburat cu Marcel Ciolacu în avioane private: „M-au executat”

Ea este numai unul dintre oamenii care se luptă în instanță pentru a-și scăpa copilul din calvarul violenței domestice. Spune că din cauza violențelor provocate de tată, copilul are coșmaruri în fiecare noapte și la școală nu se mai poate concentra.

Sunt familiară cu lipsa de reacție și protest a comunității, 
Sunt familiară cu indiferența și învinovățirea
(poem de Medeea Iancu)

Citește toate episoadele investigației Libertatea – „Prădătorii de copii”:

Învinovățirea victimelor! 12 judecători români au considerat că dacă fetele minore violate nu au spus părinților, tăcerea e dovada că și-au dat consimțământul pentru sex

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: „Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale”!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Pedofilul care se plimba nestingherit prin fața școlii l-a determinat pe avocatul Fesan din Bacău să propună un proiect de lege, inițiat apoi de deputata Bîzgan și votat luni în Senat!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Prădătorii de copii sunt liberi! – Tribunalele din România dau pedepse cu suspendare pentru tații care-și agresează sexual fetele minore și le dau posibilitatea să facă muncă în centrele de copii!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Statistica înfiorătoare, care nu-i preocupă pe șefii Justiției: 77 de prădători sexuali de copii condamnați fără închisoare, în ultimii doi ani!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ „Agresorul sexual a mușcat-o de sân!” Parchetul face test ADN. Bărbatul recunoaște. Judecătorul îi dă cu suspendare. Fata are 16 ani și e bolnavă de epilepsie!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Prim procuror brașovean, despre pedofili și agresorii sexuali de copii: „Am sesizat recent ministrului Justiției că avem un singur Parchet în România specializat în infracțiunile contra minorilor și n-am primit nici un răspuns”!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Cazul teribil al tatălui pedofil, care se uita la filme porno și-și mângâia fata de 9 ani! Rapoarte oficiale: 762 de copii abuzați sexual în 2017, cifra crește cu 15% în 2018

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ ZIDUL NEÎNCREDERII: Vreme de 6 luni, fetița de 5 ani a povestit că e agresată sexual de tată, dar a fost crezută abia când a început să deseneze. Judecătorii l-au găsit vinovat, dar nu l-au trimis nici o zi în închisoare!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ / Ministerul Justiției al lui Tudorel Toader recunoaște: peste 500 de pedofili dovediți și condamnați sunt în libertate, în loc de închisoare!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Ce conține, de fapt, un hotdog. Mulți au fost dezgustați și au spus că nu vor mai mânca după ce au aflat
FANATIK.RO
Ce conține, de fapt, un hotdog. Mulți au fost dezgustați și au spus că nu vor mai mânca după ce au aflat
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Observatornews.ro
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI