Atacul lui Dragnea l-a vizat în principal pe Victor Ponta, fostul preşedinte PSD şi fost premier, care a fost exclus din partid, şi şi-a înfiinţat formaţiunea Pro România.

„Pro România nu este un partid de stânga pentru că niciodată securiştii nu au fost şi nu vor fi de stânga”, a afirmat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, arătând că formaţiunea condusă de fostul premier Victor Ponta „este plină de securişti şi de masoni”.

„Este un partid construit într-un laborator, construit pe jaf, pe furt, pe jaf politic. Ce-au făcut ei de când s-au înfiinţat? Doar să fure de la noi oameni şi să meargă prin judeţe pe la primari să cerşească: daţi-ne şi nouă nişte oameni, daţi-ne şi nouă nişte voturi. Acesta nu este un partid politic de stânga, care pe lângă aceste obiective are şi obiectivul principal să dea cu noroi în partidul care i-a făcut oameni. Şi nu am de ce să nu o spun: acolo este plin de securişti şi de masoni. Nu că n-ar fi buni, dar e bine să ştim. Şi nu vorbesc pe gura cămăşii, anunţăm şi nume cât de curând”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD nu l-a iertat nici pe Dacian Cioloş, despre care a spus că „trebuie să spună dacă are vreo legătură cu vreun serviciu secret francez sau român sau dacă are vreo legătură cu vreun fost şef de serviciu secret”.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

„USR minus PLUS. Eu îl întreb pe dl Cioloş, pe dl Dacian Julien Cioloş, îl întreb doar are vreo legătură cu vreun serviciu secret francez? Nu ştiu, dacă există vreo legătură? Că am auzit tot felul de prostii, pe care nu le cred, dar să răspundă. Dacă are legătură cu vreun serviciu secret românesc sau cu vreun fost şef de serviciu secret românesc, să spună lucrurile astea. Şi mai are de spus multe alte lucruri, de-abia am început să-i întrebăm”, a afirmat Dragnea.

Despre prezenţa lui Rareş Bogdan, pe lista PNL de la europarlamentare, Liviu Dragnea a spus că „Eduard Helvig şi preşedintele Klaus Iohannis sunt cei care îl susţin pe realizatorul de emisiuni la Realitatea TV, Rareş Bogdan, pentru a intra în Partidul Naţional Liberal”.

„PNL, partid istoric, puternic, căruia îl bagă acum în curte Hellvig şi Iohannis pe domnul Rareş Bogdan, ca să le ia şi partidul. Acum îi întreb pe domnul Rareş Bogdan şi pe domnul Hellvig: Aţi făcut cumva vacanţe împreună? Întreb, nu că ar fi vreo legătură între SRI, Realitatea, SRI-Rareş Bogdan-Iohannis”, a susţinut Dragnea.

Citeşte şi: Victor Rebengiuc le-a făcut portretele lui Dragnea și Iohannis. Ce ar spune Ilie Moromete în România anului 2019

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI