Decizia sa vine la o zi după ce magistraţii instanţei supreme au decis că Marius Iacob a săvârşit abatere discipliniară în legătură cu reprezentarea Direcţiei în procesul Mihaiela Iorga-DNA, intentat de aceasta după ce a fost revocată din DNA.

Sancţiunea pentru Iacob a fost avertisment, măsură dispusă şi pentru Carmen Simona Ricu, tot procuror DNA, potrivit Mediafax.

Este vorba despre abateri disciplinare sâvârşite în legătură cu reprezentarea instituţiei în procesul Mihaiela Moraru Iorga-DNA, intentat de magistrat după ce a fost revocat din Direcţie.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Marius Constantin Iacob, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”), pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) şi m) din Legea nr. 303/2004″, a transmis Inspecţia Judiciară.

De asemenea, inspectorii au exercitat acţiunea disciplinară faţă de Carmen Simona Ricu, procuror şef serviciu la DNA, „pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), g) şi m) din Legea nr. 303/2004”, precizează IJ.

Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”
Recomandări
Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”

Inspectorii au spus că magistratul a încălcat mai multe prevederi, printre care şi regulamentul de ordine interioară a DNA „prin aceea că, urmare adresei nr. 2001/C/2017 din 16 august 2018, emisă de domnul Marius Constantin Iacob – procuror şef adjunct al DNA, a participat, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor şi interdicţiilor funcţiei de magistrat, în cauza civilă având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 301/2017 în calitate de reprezentant al unei persoane fizice, susţinând că a fost mandatată, printr-un înscris sub semnătură privată, de pârâta – procuror şef al DNA”, potrivit sursei citate.


Citește și… Augustin Lazăr candidează pentru un nou mandat de procuror general al României


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Știrileprotv.ro
Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Hotelul care le dă fiori tuturor celor care îi trec pragul. Se află într-o zonă superbă, este căutat de cei dornici de senzații tari și are o istorie fascinantă. Cât costă o noapte de cazare
FANATIK.RO
Hotelul care le dă fiori tuturor celor care îi trec pragul. Se află într-o zonă superbă, este căutat de cei dornici de senzații tari și are o istorie fascinantă. Cât costă o noapte de cazare
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"
Observatornews.ro
El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI