UPDATE – Ora 13.00: Reprezentații transportatorilor au ieșit mulțumiți de la negocierile cu ministrul Transporturilor, în jurul orei 12.00, discuții care au avut loc în sediul Guvernului. Au primit asigurări că în următoarea ședință de guvern vor fi aprobate modificările cerute de ei, potrivit Digi 24. Prin urmare, protestul s-a încheiat cu trei ore mai devreme.
Mai mulți reprezentanți ai Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) s-au aflat în sediul Guvernului, unde au purtat o discuție cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în legătură cu nemulțumirile lor.
Din cauza protestului de azi, traficul a fost blocat în zonă, iar Poliția Rutieră a recomandat șoferilor unele rute alternative.
Protestul de azi al transportatorilor este legat de nemulțumirile că, în ultimele două săptămâni, ordonanţele de urgenţă au fost blocate în cadrul „circuitului de avizare” din Guvern, a transmis Federația Operatorilor Români de Transpor (FORT).
„Astăzi au venit colegi din toată ţara, din transportul judeţean de pasageri şi din taximetrie, obiectivul este să finalizăm etapa legislativă de promovare a celor două ordonanţe care nu aduc niciun fel de prejudiciu bugetului de stat, din contră, ar trebui să aducă bani la buget, să aibă ca efect eliminarea transportului ilegal care se desfăşoară în ţară, în taximetrie, în afara graniţelor, de transportatori neautorizaţi. Iar celelalte puncte vizează prelungirea programelor judeţene şi interjudeţene de transport”, a declarat preşedintele FORT, Augustin Hagiu, aflat la protestul din Piața Victoriei.
Federaţia „consideră că sectorul de activitate în cauză nu s-a mai întâlnit niciodată cu un asemenea moment, ce riscă să blocheze iremediabil transportul rutier naţional şi judeţean de pasageri”, după cum se precizează în comunicatul transmis de FORT, citat de Agerpres.
„Solicitările membrilor FORT sunt simple, iar argumentele au fost deja introduse în fundamentarea celor două acte normative blocate acum la nivel guvernamental, în principal din cauza aceloraşi grupuri de interese ce încearcă să folosească legislaţia pentru propriul interes şi buzunar”, acuză Federaţia Operatorilor Români de Transport.
FORT solicită Guvernului „eliminarea sintagmei ‘în mod repetat’ din legea taximetriei, pentru a combate eficient transportul ilicit de persoane, şi prelungirea programelor interjudeţean si judeţene de transport pasageri”.
Restricțiile de circulație
În urma protestului FORT din data de 20 martie, în intervalul orar 06.30-15.00, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus măsuri specifice din competenţă, în sensul restricţionării temporare a traficului rutier sau atunci când situaţia va impune acest lucru.
Astfel, vor fi instituite următoarele restricţii de circulaţie:
- începând cu ora 06.30, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu;
- la nevoie, se va restricţiona traficul şi pe Str. Paris și breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei;
- începând cu ora 06.30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.
Rute alternative:
– Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești;
– Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Șos. București-Ploiești.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier şi solicită conducătorilor de autovehicule:
- să circule cu prudență;
- să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic;
- să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate;
- să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv;
- să evite pe timpul deplasărilor manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
Fotografii: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro