Rețeaua de telefonie mobilă Orange a picat, miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00, în București și în mai multe localități din țară. O parte dintre clienții companiei nu au putut folosi serviciile de voce și date, și nici aplicațiile mobile, fapt ce i-a înfuriat și chiar au amenințat că vor renunța la serviciile acestei rețele. Unii, însă, au făcut haz de necaz și au
Ulterior, compania a anunțat, pe Facebook, că toate serviciile au revenit la normal, dar feed-beck-ul a rămas pe Facebook, acolo unde compania și-a ținut la curent abonații cu situația din teren.
Inițial, compania a spus că probelemele au apărut „ca urmare a secționarii multiple în rețeaua de fibră optică”, ulterior precizând că „au fost identificate trei secționări ale rețelei de fibră optică în județele Bistrița-Năsăud, Brașov și Mehedinți”. De aici, au plecat glumele abonaților referitoare la secționările multiple…
Iată doar câteva dintre cele mai amuzante glume și MEME-uri postate de abonații Orange pe Facebook:
Pe pagina de Facebook Orange România, la secţiunea de comentarii, abonații au postat mesaje ironice sau glume pe seama situației neplăcute de astăzi. Iată câteva dintre ele:
- „Abia aştept să vină factura şi să întârzii cu plata ei. Acelaşi răspuns dau şi eu: îmi cer scuze dar întâmpin probleme financiare. Staţi liniştiţi, deja lucrez la remedierea situaţiei“.
- „Parcă văd la ştirile de la ora 17:00 la PRO TV: «Reţeaua ORANGE înjunghiată, având secţionări multiple“
- „Au început săpăturile la Autostrada Moldova şi a secţionat Dorel fibra din greşeală. Deşi n-am semnal deocamdată, mă declar mulţumit de începerea lucrărilor! Dăm înainte!“
- „Deja sună Telekom-ul cu oferte, grăbiţi-vă cu reţeaua“, se arată într-un alt comentariu.
- „Pentru cei care întreabă cât mai durează: 7 nopţi şi 7 zile“, a fost un alt comentariu.
- „Din Timisoara e problema, a tăiat Nicolae Robu cablurile”
- „L-au clonat ăștia pe Robu?”
- „A vărsat Dorel cafeaua peste vreun switch?”
- „ Acum că nu merge rețeaua, am stat și eu de vorbă cu familia… nu știam că sunt oameni așa de treabă„
- „Like dacă nu îţi merge telefonul, dar eşti aici pentru comentarii!„
Referitor la Nicolae Robu, primarul din Timișoara, edilul a ajuns chiar și în presa internațională, după ce a tăiat cablurile din oraș.
Astfel, Euronews a realizat un material amplu pe acest subiect, titrând ”Un primar din România a tăiat cablurile de internet în urma unei dispute cu firmele de telecomunicații”. Jurnaliștii scriu că primarul a lăsat școlile fără internet chiar în timpul simulării examenului de bacalaureat.
”Nicolae Robu, primarul orașului Timișoara, din vestul țării, a acționat în urma unei dispute cu furnizorii de telecomunicații. El a tăiat cablurile suspendate din centrul orașului, după ce operatorii i-au ignorat în repetate rânduri cererile de a le muta în subteran”, scrie pe site-ul cunoscutei televiziuni.
”Legea locală obligă furnizorii de internet, televiziune și telefoane să-și îngroape cablurile aeriene. Operatorii de telecomunicații au ignorat solicitările repetate ale primăriei de a muta cablurile. Am acționat pentru a proteja domeniul public, dovedind că nimeni nu își face de cap în acest oraș”, a declarat Nicolae Robu, pentru Euronews.
Află ce sancțiune riscă acum primarul Timișoarei, după ce a tăiat cablurile de internet și TV. Protecția Consumatorului: „Avea nevoie de aviz psihologic de lucru la înălțime”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro