UPDATE – 2 aprilie, ora 16.15: Bărbatul rănit grav, în urma accidentului produs, duminică seara, în comuna Tetoiu, a decedat la un spital din Craiova, unde fusese transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. Bilanțul inițial era de doi morți și doi răniți.
Potrivit sursei citate, în urma analizelor recoltate pentru stabilirea alcoolemiei, s-a constatat că şoferul autoturismului implicat în accident consumase alcool înainte de a se urca la volan.
„În urma recoltării probelor biologice de sânge ale conducătorului auto, implicat în eveniment, s-a stabilit o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în sânge, la prima probă, şi 0,92 mg/l alcool pur în sânge, la a doua probă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea, citat de Agerpres.
Poliţiştii au deschis pe numele şoferului vinovat de producerea accidentului dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Echipajul de descarcerare a reușit descarcerarea victimei din autoturism și a fost predată echipajului SMURD de pe elicopter, o altă victimă adultă, șoferul de 34 de ani, a fost preluată de un echipaj SAJ Vâlcea, iar două victime decedate rămân la fața locului (este vorba de un adult în vârstă de 19 ani și un copil în vârstă de 4 ani), informează Vocea Vâlcii.
La fața locului a sosit și mama copilului decedat care a făcut atac de panică, aceasta fiind monitorizată de echipajul SMURD .
Din primele date ale poliţiştilor se pare că autovehiculul, marca Volkswagen, în care se aflau cele patru persoane ar fi lovit un cap de pod.
FOTO – Facebook.com/radiovalceaunu
Citește și… Accident grav între Pitești și Râmnicu Vâlcea, soldat cu un mort și un rănit
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro