„PNL va vota pentru convocarea unui referendum declanşat de preşedintele României. Un referendum echivalează cu o moţiune de cenzură a oamenilor cinstiţi din această ţară împotriva actualului Guvern. Din nefericire, în ultimii 2 ani şi jumătate, în România am avut o frăţie a corupţilor în detrimentul oamenilor cinstiţi, economia a fost pusă pe butuci, nivelul de trai a avut foarte mult de suferit şi, mai mult decât atât, demnitatea cetăţenilor acestei ţări a fost lovită în fiecare zi de către clanul mafiot care a acaparat în momentul de faţă cele mai multe instituţii ale statului. Dacă este să facem o trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în România, vom vedea că nu are nimic de-a face cu votul care a fost dat acum doi ani şi jumătate pentru cei din PSD şi ALDE. Atunci nu s-a vorbit despre eliberarea condamnaţilor definitiv şi de despre dezincriminarea unor pedepse de corupţie, atunci nu s-a vorbit despre prelungirea termenelor în care să se facă contestaţiile în anulare şi despre albirea dosarelor de politicieni. A fost o fraudă uriaşă de încredere şi românii au dreptul să poată să îi exprime din nou votul, de data aceasta în cunoştinţă de cauză”, a spus Turcan, la Palatul Parlamentului.
USR: Din punctul nostru de vedere, cadrul actual e suficient, nu mai era necesară încă o consultare a Parlamentului
Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că nu mai este necesară încă o consultare a Parlamentului pe tema referendumului, aşa cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, cadrul actual fiind suficient şi existând o întrebare foarte clară – dacă în România ar trebui să mai fie sau nu penali în funcţii publice.
„Am văzut mesajul preşedintelui astăzi, uşor surprinzător. Din punctul nostru de vedere, cadrul actual e suficient, nu mai era necesară încă o consultare a Parlamentului, există o întrebare foarte clară – dacă în România ar trebui să mai fie sau nu penali în funcţii publice. Am ajuns aici din acest motiv. Există un milion de semnături care confirmă această preocupare a românilor şi din focus grupurile şi sondajele ultimei săptămâni 76% dintre români susţin un referendum împotriva penalilor în funcţii publice în conducerea României. Eu şi noi considerăm că există un cadru suficient. O să vedem în continuare care este strategia preşedintelui, aşteptăm cu interes şi considerăm că e foarte important ca acest referendum să aibă loc pe 26 mai, pentru că în acea zi nu sunt doar alegeri pentru europarlamentare, este un referendum pentru rămânerea României în Uniunea Europeană şi aceasta este o miză majoră”, a spus luni Barna, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că pe 26 mai românii decid de fapt dacă ţara noastră este un stat european, un stat de drept, care respectă valorile şi principiile europene, cu o Justiţie independentă, sau un stat la marginea Europei, „un burete de absorbit amărăciunea şi otrava din spaţiul sovietic”.
Cătălin Rădulescu (PSD): „Cred că trebuie să consulte un medic domnul preşedinte, asta e părerea mea personală”
Ceea ce face domnul preşedinte e treaba dânsului, probabil că trebuie să meargă la teatru, la cinematograf şi în alte părţi. (…) Cred că trebuie să consulte un medic domnul preşedinte, asta e părerea mea personală, ca medic îi dau acest sfat, după care să consulte Constituţia şi după aia să mai consulte şi Parlamentul dacă vrea”, a spus Cătălin Rădulescu, la Parlament.
El a adăugat că şeful statului ar trebui să consulte Constituţia pe care „nu o respectă niciodată” şi „să lase ameninţările împotriva Guvernului sau Parlamentului”, pentru că, spune el, ”chit că-l acoperă funcţia prezidenţială din Constituţie cu imunitate s-ar putea ca la un moment dat să nu o mai aibă”.
„Şi pe chestia asta, cu ameninţări la adresa Guvernului, cred că nu o să-i stea foarte bine la un anumit moment. Deci, nu este Guvernul nici cutiuţa dânsului de valori, nici anexa Preşedinţiei şi să lase astfel de ameninţări că nu sunt constituţionale în primul rând. Pe de altă parte, pe noi ne preocupă numai şi numai alegerile europarlamentare, nu ne interesează tot felul referendumuri sau tot felul de întrebări pe care le pune acest preşedinte”, a completat Rădulescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, la Palatul Cotroceni, că a decis să facă o nouă consultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei tematicii referendumului din 26 mai. Preşedintele urmează să cheme partidele, la consultări, pe această temă. Totodată, șeful statului a avertizat Guvernul să nu dea nicio Ordonanţă de Urgenţă, pe justiţie şi politică penală, până când românii nu se vor exprima la referendum.
Citeşte şi: