Nu voi specula pe această temă. Domnul Timmermans (prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans n.r.) a fost destul de clar ieri că vrem să vedem rezultate pozitive ale dialogului nostru.

Pentru noi, aceste două ordonanţe sunt paşi spre o direcţie foarte greşită şi aşteptăm reacţii din partea Guvernului, sperând că Guvernul va reveni pe drumul normal care a fost atât de pozitiv şi de succes în ultimii zece ani. Nu voi specula care vor fi paşii următori, dar va fi o reacţie, a declarat Vera Jourova în fața jurnaliștilor, la ieșirea de la conferința «Ziua europeană a competiţiei şi a consumatorilor» care a avut loc la București.

Întrebată dacă Comisia Europeană se gândeşte la activarea articolului 7 în cazul României, oficialul european a afirmat:

Nu încă, dar este o măsură pe care, după cum ştiţi, nu am ezitat să o luăm în cazul Poloniei.

Trebuie să discutăm în continuare şi depinde de ceea ce se va întâmpla în România zilele următoare.

Ce înseamnă Articolul 7 și cât de dificilă este declanșarea și punerea lui în aplicare 

Activarea Articolului 7 din Tratatul UE, cunoscută și ca „opțiunea nucleară”, de ultim resort politic, înseamnă suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE pentru un stat membru. Inițierea acestei proceduri a avut loc, acum doi ani, față de Polonia, tot din cauza măsurilor din Justiție.

Anul trecut, România a fost amenințată cu activarea Articolului 7 și păstrarea MCV.

Jurova a mai spus că statul de drept, imparţialitatea sistemului judiciar nu sunt doar aspecte interne, ci sunt o problemă europeană, potrivit Agerpres.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Există standarde care trebuie respectate în toate statele. Aşa cum am spus, încă sperăm că dialogul va aduce rezultatele pe care le dorim. Ştiu că va avea loc o altă dezbatere între domnul vicepreşedinte Timmermans şi doamna prim-ministru Dăncilă şi sperăm că vom ajunge la un rezultat pozitiv, a susţinut ea.

Comisarul european a mai declarat, referitor la referendum, că, personal, crede în utilitatea instrumentelor directe de democraţie, însă aceasta este o decizie a statului pe care nu o comentează.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, la Palatul Cotroceni, că a trimis Parlamentului scrisoarea prin care prezintă cele două teme ale referendumului pe Justiţie, din 26 mai: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi a adoptării OUG în domeniul judiciar.

Foto: EPA


Dăncilă, Pintea și Teodorovici au anunțat un protocol în sprijinul persoanelor cu autism, dar îl țin sub cheie! Avem doar 150 de psihiatri pediatri decontați de stat în toată țara!


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI