Organizatorii au realizat și o pagină de Facebook, pentru acest demers, în care participanții pot găsi toate detaliile protestului, legate de traseu, loc de întâlnire și chiar prognoza meteo din acea zi.

„Duminica aceasta, la ora 14.00, cetățenii comunelor Berceni și Vidra fac un marș de protest împotriva acestei gropi de gunoi care este ilegală și care nu face altceva decât să infecteze aerul, solul și nu în ultimul rând sa polueze râurile și bălțile din zonă”, a declarat una dintre localnicele nemulțumite de acestă groapă de gunoi.

Oamenii sunt nemulțumiți de mirosurile insuportabile care vin de la groapa de gunoi din zonă, care funcționează din anul 2000, iar, în prezent, nu are autorizație de mediu, scrie bucurestifm.ro.

Localnicii, care au ieșit de mai multe ori în stradă, de-a lungul timpului, din acest motiv, așteaptă soluții de la autorități.

Conform directivelor europene, până în anul 2020, toate gropile de deșeuri care nu respectă standardele internaționale trebuie închise. În caz contrar, riscă amenzi foarte mari, inclusiv România.

Groapa de gunoi din Sibiu este închisă în fiecare weekend, după ce mirosurile au pus stăpânire pe oraș.

FOTO – jurnalul.ro


Citește și… Victorie a localnicilor din Valea Putnei împotriva gropii de gunoi din inima unei zone turistice: justiţia blochează proiectul! Libertatea a prezentat pe larg ilegalitățile! 


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
Paradisul bogaților. Locul „secret” unde românii cu bani își iau case la prețuri mici. „Dobânda la bancă e 0,92%”
Adevarul.ro
Paradisul bogaților. Locul „secret” unde românii cu bani își iau case la prețuri mici. „Dobânda la bancă e 0,92%”
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Elle.ro
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Vasilica a cheltuit 5 euro pe un loz răzuibil şi a câştigat 50.000 de euro, în Italia. De ce nu poate încasa banii
Observatornews.ro
Vasilica a cheltuit 5 euro pe un loz răzuibil şi a câştigat 50.000 de euro, în Italia. De ce nu poate încasa banii
Horoscop 30 martie 2025. Racii ar fi bine să dea dovadă de multă răbdare și prudență când fac planuri legate de progresul profesional sau social
HOROSCOP
Horoscop 30 martie 2025. Racii ar fi bine să dea dovadă de multă răbdare și prudență când fac planuri legate de progresul profesional sau social

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI