Prin acest verdict pronunțat miercuri, magistrații Curții Supreme din Spania confirmă condamnarea lui José Donoso Fernandez (foto), fost preot în localitatea Mengabril din sud-vestul țării, pronunțată de un tribunal regional în 2017, relatează agenția AFP, citată de Hotnews.

Părinți români, condamnați la închisoare în Spania pentru că i-au permis unui preot să le abuzeze sexual copilul. Ce pedeapsă a primit clericul pedofil

sursă foto: hoy.es

De asemenea, Curtea Supremă a confirmat condamnarea la patru ani de închisoare în cazul părinților unuia dintre copiii abuzați de preot „din moment ce știau și și-au dat consimțământul asupra relației sexuale ale preotului cu fiul lor”.

Părinții, care sunt români, au fost găzduiți în 2013 și 2014 de către preotul paroh, notează sursa citată.

„Această familie a depins, aproape complet, de acuzatul Jose Donoso Fernander, care era responsabil practic pentru toate cheltuielile, mâncare, haine, casă și școlarizare, și de procedurile administrative ce trebuiau să le efectueze”, susțin judecătorii Curții Supreme din Spania.

Potrivit anchetatorilor spanioli, preotul a avut cel puțin o dată „relații sexuale, dar natura acestora nu sunt complet determinate”, cu unul dintre copii, care la momentul abuzului avea 12 ani.

Mai mult, părinții știau despre acest lucru și nu s-au opus ca fiul lor să fie molestat, notează Curtea.

Coreea de Nord și-a redeschis granițele. Primii români care au vizitat-o: „Am asistat la ziua de colectat fecale umane” | Interviu
Recomandări
Coreea de Nord și-a redeschis granițele. Primii români care au vizitat-o: „Am asistat la ziua de colectat fecale umane” | Interviu

Cealaltă victimă, un băiat de 12 ani, a fost forțată de către preot să îi facă sex oral în casa parohială din localitate.

sursă foto: nuestracomarca.com

Citește și:

Tezaurul lui Vâlcov, trădat de un pașaport expirat! Cum arată banii pe care procurorii i-au găsit „creierului Guvernului Dăncilă”, când a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!”
Adevarul.ro
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!”
Alina Pușcaș și Octavia Geamănu, ceartă în mediul online. De la ce a pornit conflictul dintre ele și ce acuzații și-au adus: „Mi-e silă de ipocrizia asta”
Elle.ro
Alina Pușcaș și Octavia Geamănu, ceartă în mediul online. De la ce a pornit conflictul dintre ele și ce acuzații și-au adus: „Mi-e silă de ipocrizia asta”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Oferta avantajoasă prin care Petre şi-a luat două centrale termice şi un aer condiţionat: "Nici n-o simt, nici n-o văd"
Observatornews.ro
Oferta avantajoasă prin care Petre şi-a luat două centrale termice şi un aer condiţionat: "Nici n-o simt, nici n-o văd"
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI