Klaus Iohannis: „PSD dă un asalt asupra justiției constant, intens, de la începutul mandatului lor. PSD este vinovat că despre justiție se discută foarte mult, foarte mult în termeni de îngrijorare și de preocupare”
UPDATE 13.05: Klaus Iohannis a făcut declarații de la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu Partidul Social Democrat, care a încheiat seria de consultări cu partidele. ALDE, care trebuia să vină la discuţii la ora 12.00, a refuzat invitaţia şefului statului.
„Astăzi am continuat seria de consultări cu partidele politice. Au venit la consultări cei delegați de PSD, am avut o discuție pe justiție, mai exact pe modificările legilor justiției, despre abordarea generală. Cred că nu este o surpriză pentru nimeni dacă spun că opiniile lor cu ale mele sunt destul de diferite despre aceste chestiune”, a spus şeful statului.
Preşedintele s-a lansat într-un atac la adresa PSD.
„După părerea mea, justiția a ajuns în situația în care este acum din vina PSD. PSD dă un asalt asupra justiției constant, intens, de la începutul mandatului lor. PSD este vinovat că despre justiție se discută foarte mult, foarte mult în termeni de îngrijorare și de preocupare. Românii sunt îngrijorați, se tem că PSD va subjuga politic justiția românească, cum sunt convins că PSD este vinovat că România nu s-a dezvoltat mai mult, PSD este vinovat că România nu s-a dezvoltat mai bine”, a spus el.
Klaus Iohannis a menţionat că s-a discutat foarte pe scurt și despre referendum.
„Este un referendum în continuare cu tema centrală, cu preocuparea principală justiție și am reiterat așteptările mele în ce privește acțiunea Parlamentului, am subliniat că aștept un răspuns cât se poate de rapid și pozitiv din partea Parlamentului la scrisoarea mea de consultare. În consecință, este nevoie de referendum și vom avea referendum pe 26 mai”, a spus Iohannis.
Preşedintele s-a referit şi la absenţa delegaţiei ALDE de la consultări.
„Ar fi trebuit tot astăzi să participe la consultări și ALDE, reprezentanții ALDE. Ei n-au venit. ALDE nu este interesat de un dialog cu Președintele României, ALDE nu este preocupat nici de situația justiției din România”, a spus el.
Foto: Dumitru Angelescu
Nicolicea anunţă că Parlamentul va aviza pozitiv cererea preşedintelui de reconsultare a Parlamentului, cu cele două teme pentru referendum
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
UPDATE ora 12.20 Consultarea preşedintelui cu delegaţia PSD s-a încheiat, vineri, la Palatul Cotroceni.
„Cu privire la referendum, am precizat şi în calitate de vicepreşedinte al Camerei, că Parlamentul va aviza favorabil solicitarea preşedintelui de a demara un referendum”, a spus Nicolicea, la finalul discuţiei.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie separată, la Palatul Cotroceni, cu cei doi foşti deţinuţi politic, după încheierea consultării cu reprezentantul PSD, Eugen Nicolicea.
„Am cerut domnului preşedinte să semneze decretul, să îl revoce din funcţie ( pe procurorul general Augustin Lazăr, nr), a spus unul dintre foştii deţinuţi, Ioan Muntean, după discuţia cu şeful statului.
Iancu Marin a declarat, la rândul lui, că nu a ştiut cine a fost procurorul, din timpul detenţiei sale. „Când am văzut că au prezentat la TV lista cu deţinuţii politic, mi-au spus colegii că sunt pe acea listă. Nu m-a interesat pe mine, îm idoream să fiu liber”, a spus Marin.
UPDATE ora 11.00 Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, la începutul consultării cu PSD, că se bucură pentru faptul că social-democraţii au trimis la discuţii doi foşti deţinuţi politic. „Să ştiţi că mă bucur că v-au trimis pe dumneavoastră”, a spus şeful statului, când i-a salutat pe cei doi.
Preşedintele a adăugat că va discuta cu aceştia, după consultări. „O să mai vorbim câteva minute, după”, a spus Iohannis.
„Domnul Marin Iancu a fost deținut politic la penitenciarul din Aiud timp de cinci ani și patru luni. Deși îndeplinea condițiile pentru a putea fi eliberat, procurorul Augustin Lazăr, pe atunci președinte al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de la închisoarea din Aiud i-a refuzat de patru ori liberarea condiționată” se arată în comunicatul PSD în care a fost anunțată prezența celor doi deținuți politici.
Al doilea fost deținut politic adus în fața președintelui Klaus Iohannis este Ioan Muntean.
„Domnul Ioan Muntean, de asemenea, a fost deținut politic la penitenciarul din Aiud, Secția 6-a Bis cu regim restrictiv, categoria deținuți politici extrem de periculoși pentru statul comunist PCR, timp de șapte ani. La fel, Comisia condusă de Augustin Lazăr i-a respins de două ori liberarea. După ce i-a făcut plângere lui Lazăr despre abuzurile din penitenciar, acesta i-a întocmit un raport de pedepsire și l-a băgat zece zile la izolare” se mai arată în comunicatul PSD.
PSD trimite în delegaţia pentru consultări doi foşti deţinuţi politic
UPDATE ora 9.40 PSD a anunţat, printr-un comunicat oficial, că din partea formaţiunii vor participa, la discuţiile cu şeful statului, deputatul Eugen Nicolicea şi Marin Iancu şi Ioan Muntean. Ultimii doi sunt foşti deţinuţi politic, potrivit unor surse din PSD.
Potrivit agendei oficiale a Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile cu PSD vor avea loc începând cu ora 11.00, în timp ce delegaţia ALDE este aşteptată la ora 12.00.
Liderul PSD Liviu Dragnea a confirmat că nu va participa la consultările de vineri de la Palatul Cotroceni și a spus că partidul va fi reprezentat de 3 persoane, printre care și Eugen Nicolicea.
A fost singurul nume divulgat de liderul social-democrat, precizând că președintele Klaus Iohannis va afla vineri, la ora 9.00, componența delegației PSD.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat încă de săptămâna trecută că formaţiunea sa nu va onora invitaţia la consultări lansată de preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele a avut joi consultări cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi cu cei ai Grupului minorităţilor naţionale, iar la final, a anunţat că toate partidele susţin ideea referendumului pe Justiţie.
Toți au fost de acord că oamenii trebuie încurajați să participe la acest referendum. Acest lucru, sigur, mă bucură. Intenția mea de a organiza un referendum, împreună cu europarlamentarele, am făcut-o cunoscută din urmă cu câteva săptămâni și, între timp, am trimis scrisoarea de consultare Parlamentului. Aștept, în termenul legal, un răspuns din partea Parlamentului României”, a spus Iohannis.
Citeşte şi: