Brad Pitt încearcă păstreze lucrurile amiabile de dragul celor șase copii ai cuplului, Maddox, 17 ani, Pax, 15 ani, Zahara, 13 ani, Shiloh, 12 ani, și gemenii de 10 ani, Knox și Vivienne.
Angelina Jolie și Brad Pitt s-au despărțit în luna septembrie a anului 2016, după mai bine de 10 ani de relație și doi ani de mariaj, potrivit mirror.co.uk.
După o lungă bătălie judiciară, cei doi actori au rezolvat chestiunile oficiale, mai ales cele legate de custodia copiilor, pe care au decis să o împartă.
Dar, pe lângă aspectele sensibile ale unui divorț extrem de mediatizat, Angelina Jolie l-a acuzat pe Brad Pitt că l-a abuzat fizic pe fiul lor Maddox, în timpul unei călătorii cu avionul. FBI a intervenit, investigând acuzațiile făcute de actriță, dar a renunțat după scurt timp la anchetă.
Recent, o sursă a declarat pentru The Sun că Angelina și-a exprimat clar dorința de a se împăca cu Brad. „Ar vrea ca ei să fie din nou o familie și pare incapabilă să-și vadă de viață și să meargă mai departe fără Brad”, a spus sursa pentru tabloidul britanic.
Acesta ar fi și motivul pentru care ea nu a mai fost atât de agresivă spre finalul divorțului. „Angelina face lucrurile mai ușoare pentru el, dar asta nu îl va face pe el să se întoarcă. El vrea doar să se termine totul”, a mai spus sursa.
Recomandări
Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Deși detaliile legate de custodia copiilor au fost rezolvate, cuplul nu a ajuns la o înțelegere finală de divorț.
Foto: EPA
Mihai Neșu și-a regăsit talentul copilăriei! A revenit la o veche pasiune, care putea să-i fie meserie: „Încerc să mă relaxez și să fac ceva util și pentru ceilalți”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Libertateapentrufemei.ro
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Adevarul.ro
Cum ar putea să evolueze mai departe „telenovela” Călin Georgescu: „Nu aceasta e bătălia esențială”
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Unica.ro
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
HOROSCOP
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia