Când Iordan Kinyera era copil, tatăl său obișnuia să se plângă că oamenii vor să-i ia pământul, situat în districtul Kitgum din nordul Ugandei.
Tatăl lui Kinyera, un funcționar public pensionat, a trăit pe acel pământ în cea mai mare parte a copilăriei până la maturitate.
„A fost foarte ataşat de acel teren pe care a îngropat multe dintre rudele sale, inclusiv pe fratele său”, a precizat avocatul Iordan Kinyera, pentru CNN.
Bătrânul, acum în vârstă de 82 de ani, și-a pierdut efectiv terenul în 1996, când a fost dat în judecată de vecini în urma unei dispute pe acel teren. Timp de 10 ani, au urmat numeroase procese, iar toţi banii pe care îi avea bătrânul au mers în aceste procese.
„Au fost mai multe acţiuni împotriva tatălui meu şi a fost împiedicat să desfășoare activități pe teren. Toate astea mi-au distrus tatăl. A ajuns în pragul depresiei, era dărâmat și plângea”, a spus Kinyera.
Situația l-a determinat pe Kinyera să se concentreze asupra studiului dreptului funciar la Facultatea de Drept.
„Am decis că vreau să fiu avocat, ca să pot ajuta oamenii în situații disperate, ca și cea a lui”, își motivează Kinyera decizia.
Victorie în instanţă, după două decenii
„M-am documentat pe larg, pentru a înțelege mai bine natura disputei și pentru a găsi și soluții posibile pentru tatăl meu. Recunosc că sarcina a fost dificilă pentru că am fost să argumentez recursul ştiind că, dacă aş fi pierdut, nu mi-aş fi putut răscumpăra eşecul şi mi-aş fi dezamăgit tatăl şi familia”, a spus avocatul.
La 23 de ani de când tatăl său a pierdut terenul și după o lungă pregătire profesională, Kinyera a argumentat cu succes cazul în instanță, iar Curtea Supremă de Apel din Uganda a decis în favoarea bărbatului de 82 de ani.
Astfel, s-a pus capăt problemelor legale și a numeroaselor procese care durau de mai bine de două decenii. Totusi, pentru el și familia sa a fost o victorie dulce-amăruie.
„Am fost fericit că toți anii mei de muncă grea s-au întors în cele din urmă și că tatăl meu și-a luat pământul înapoi. Pe de altă parte, a fost dureros să știm că nu mai putea să-și îndeplinească planurile pe care le-a avut pentru teren, deoarece are 82 de ani”, a declarat Kinyera.
Kinyera a spus că tatăl său, bolnav, nu a putut participa la tribunal pentru a primi decizia, dar reacția sa la aflarea sentinței a fost neprețuită.
„Când l-am sunat să-l informez, a fost foarte fericit. S-a prăbușit și a izbucnit în plâns”, a spus Kinyera, adăugând că tatăl său nu a făcut deocamdată niciun plan pentru teren.
„Se luptă cu boala Alzheimer, așa că trebuie să i se amintească, din când în când, că fiul său a reușit să recupereze pământul pierdut cu ani în urmă. Bucuria lui este nouă de fiecare dată când i se amintește”, a declarat avocatul Iordan Kinyera.
Fotografie ilustrativă: 123rf
Un crocodil a ucis o mamă și pe copilul ei în vârstă de cinci luni. Tragedia a avut loc în Uganda