Actrița din „Game of Thrones” a povestit că cea mai mare provocare a ei a fost să se ridice din pat și să iasă din casă, iar apoi să învețe să se iubească, potrivit metro.co.uk.
Sophie Turner a mărturisit că s-a simțit singură în timpul filmărilor serialului „Game Of Thrones” pentru că prietenii ei erau plecați la facultate. Mai mult, criticile pe care le-a primit pe social media nu i-au făcut deloc bine.
„Credeam tot ce se scrie. Da, sunt grasă. Da, sunt o actriță rea”, a povestit Turner despre perioada grea din viața ei. „Este ciudat. Aș spune că nu eram foarte deprimată când eram mai tânăra, dar mă gândeam la sinucidere mult atunci. Nu știu de ce”, a mai spus Sophie.
Actrița a apelat la terapie și, după o perioadă, a început să se simtă mai bine. „Acum mă iubesc sau cred că mă iubesc mai mult decât mă iubeam. Acum sunt cu cineva care m-a făcut să realizez că am câteva calități. Când ești cu cineva care îți spune în fiecare zi că te iubește, te face să te gândești de ce simte asta și te face și pe tine să te iubești mai mult”, a spus actrița care are o relație cu Joe Jonas.
Ultimul sezon din Game of Thrones a debutat oficial pe micul ecran pe 15 aprilie. Finalul serialului este considerat un mister. Nimeni nu știe cum se va evolua povestea deoarece episoadele au fost filmate înainte ca romancierul George R. R. Martin, autorul trilogiei ”A Song of Ice and Fire” (Cântec de gheață și foc), ce a inspirat saga, să termine de scris ultimul volum al fanteziei epice.
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Foto: HEPTA
VIDEO / Luiza și Lucian, doi pacienți diagnosticați cu schizofrenie paranoidă, au dezvăluit cum reușesc să țină toate lucrurile din viața lor în echilibru. ”Noi trebuie să știm absolut totul unul despre altul”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție