Câte vulcanizări vechi ați mai văzut prin București? Sau prin marile orașe ale țării? Toate au fost înlocuite de ateliere moderne, de service-uri auto cu aparatură de ultimă generație care folosesc inclusiv roboței pentru orice modificare ce trebuie adusă mașinilor.

Însă, prin cartierele bucureștene mai există și ateliere vechi de zeci de ani. Puține, extrem de puține, dar care au rezistat anilor și digitalizări, trecerii la nou. Una dintre ele, pe stada Popa Tatu din București. 

E poziționat lângă un atelier de pălării, uitat și el de vreme. Cu geamurile crăpate și cu vopseaua scorojită ce pe vremuri anunța un magazin de top, ce aparținea celebrului pălărier bucureștean Murgu Ștefan.

L-am găsit pe nea Fane, cel mai vechi vulcanizator din București. „Fac asta din 1983. Câștigam și 11.000 de lei pe lună. Acum mai am doi, trei clienți fideli”
Vulcanizarea lui nea Fane

„A fost o adevărată bijuterie, acum e o ruină”

În prezent, clădirea e într-un grad extrem de ridicat de prăbușire și de degradare, dar pe nea Fane nu-l sperie asta. Muncește în atelierul său de dimineață până seara și se roagă lui Dumnezeu „să vină ăștia odată să o refacă”. 

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

Conform planului cadastral din 1911, descoperit de cei de la Reptilianul, casa i-a aparținut lui Vasile Bossie, cunoscut și ca Bossy, membru în Societatea Literară Junimea, construită în perioada 1875-1880. 

Iar Cristian Bulfon, un pasionat de istorie, a notat pe pagina sa de Facebook că vorbim de „clădirea în care a locuit Liviu Rebreanu la începutul anilor ’30”.

„Pe clădire eu sunt proprietar, iar dacă vor să o dărâme, Doamne ajută!, trebuie să mă despăgubească. Am auzit tot felul de promisiuni că o consolidăm, o refacem, o dărâmăm. Nu s-a întâmplat nimic! Doar promisiuni în care nici eu nu mai cred”, spune domnul Fane.

Apoi a adăugat: „Clădirea a fost o adevărată bijuterie, dar a fost uitată de vreme, ca multe altele din oraș. A ajuns o ruină! Are niște beciuri fabuloase extrem de răcoroase, vara n-ai nevoie de niciun aer condiționat. Păcat că a ajuns așa. Mare păcat, dar n-avem ce face. Lucrez aici cât mai sunt lăsat”.

L-am găsit pe nea Fane, cel mai vechi vulcanizator din București. „Fac asta din 1983. Câștigam și 11.000 de lei pe lună. Acum mai am doi, trei clienți fideli”
Clădirea în care își are vulcanizarea stă să se prăbușeașcă, dar pe nea Fane nu-l sperie asta.
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

„Ți-o fac eu repede, bre?!”. „Păi, te pricepi tu?”

Domnul Fane lasă istoria și ne dezvăluie cum a început povestea sa.

„În 1983 eram la întreținere la Alimentara numărul 2, de pe strada Toamnei, din București. Lângă ea era o vulcanizare. Mai mergeam după program și așa am învățat meserie de la băieți. Îi ajutam și eu cum puteam, îmi dădeau de lucru. Câștigam câte un bănuț”, povestește. Iar după doi ani de armată, finalizată în 1986, a revenit la meseria sa din Capitală.

„Doar că ne-am mutat pe Eminescu într-un alt atelier, care ce să vedeți, lângă el avea o… vulcanizare! Ați ghicit. Acolo m-am împrietenit cu băieții și într-o zi era cineva cu o pană. Și m-am băgat în seamă cu un moșulică de acolo. «Ți-o fac eu repede, bre?!». «Păi, te pricepi tu?». I-am făcut-o imediat! A rămas mosulețul fără cuvinte. A vorbit cu băiatul lui și m-a angajat și pe mine la vulcanizare”, continuă amintirile domnului Ștefan, ajuns acum la 59 de ani.

„Uite-i! Ăștia-s banii. Îi port cu mine mereu”

„Câștigam cam 75 de lei pe zi”, spune. Și bagă adânc mâna în combinezonul său: „Uite-i! Ăștia-s banii. Îi port cu mine mereu. De-aici am plecat”. 

Și ne-arată mai multe bancnote uzate de trecerea timpului cu chipul lui Tudor Vladimirescu. Și ne „împinge” în atelier, acolo unde tablourile cu chipul fostului dictator Nicolae Ceușescu stau la loc de cinste.

Profilerul Dorin Dumitran, despre cele 4 femei ucise în Vaslui, după ce au fost luate cu maşina la autostop: „Sunt trei criminali neprinşi, nu unul”
Recomandări
Profilerul Dorin Dumitran, despre cele 4 femei ucise în Vaslui, după ce au fost luate cu maşina la autostop: „Sunt trei criminali neprinşi, nu unul”
L-am găsit pe nea Fane, cel mai vechi vulcanizator din București. „Fac asta din 1983. Câștigam și 11.000 de lei pe lună. Acum mai am doi, trei clienți fideli”
Nea Fane ne arată mai multe bancnote uzate

„Sute de turiști străini au fost aduși la mine la atelier de un ghid turistic. În special în pandemie. Veneau, făceau poze că știau de Ceaușescu și plecau. Știau mai multe despre Ceaușescu decât știm mulți dintre noi”, spune.

Și continuă să ne arate lucruri vechi din atelierul său: „Uite, am aici și ziare vechi. «Scânteia», «Contemporanul» sau «Viața Studențească». Plus diverse obiecte care să-mi amintească de vremurile alea. Eu am rămas nostalgic după Ceaușescu. Nu fac politică, dar fiecare are dreptul la opinie”.

L-am găsit pe nea Fane, cel mai vechi vulcanizator din București. „Fac asta din 1983. Câștigam și 11.000 de lei pe lună. Acum mai am doi, trei clienți fideli”
Alte lucruri vechi din atelier

„Eu în 1988, la 24 de ani, aveam Dacie nouă și bani pregătiți pentru alta care venea în patru, cinci ani. Câștigam 11.000 de lei pe lună la vulcanizare, în condițiile în care un maistru în fabrică nu avea mai mult de cinci mii. Păi și-atunci cum să mă plâng?!”, explică nea Fane.

De trei decenii e pe strada Popa Tatu

Apoi revine la povestea și pasiunea sa pentru vulcanizarea pe care o îngrijește și acum, aproape de Piața Victoriei și Guvernul României.

„După ce-a venit Revoluția, cei de la Cooperativa Metalo Casnică m-au repartizat aici în 1996. De aproape 30 de ani e casa mea. Fără nicio îndoială, dar eu sunt cel mai vechi vulcanizator activ din București. Ca să nu zic, bătrân. Ha, ha, ha!”.

Lumea nu se mai oprește ca pe vremuri cu o pană sau o echilibrare de roți, „dar am doi, trei clienți fideli care încă mai vin la mine. Plus oamenii de prin cartier. Mi-au rămas fideli. Mai o lucrare, mai o poveste. Ne facem de lucru”.

„Au apărut ăștia cu service-urile lor și ne-au luat clienții. Păi, domnule, în 1985, în tot Bucureștiul erau doar trei, patru vulcanizări cu aparate de echilibrare a roților. Pe Colentina, pe Magheru și pe Eminescu… Acum e foarte greu să supraviețuiești. Abia o mai facem”, își încheie povestea domnul Ștefan.

Care așteaptă telefonul pentru „orice e nevoie, eu sar să îi ajut”.

vulcanizare-1-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (14)

dabaca2020   •   25.03.2024, 18:46

@FranceRoulanie57 ,, Corect ,asa este ,la care mai trebuie completat ; --popii care inca presteaza servicii si primesc bani multi fara bon-fiscal , apoi cei din pietele Agro-Alimentare ,etc,, Domnii politistii locali ,,cerceteaza cazuri de vanzari frunze de patrunjel pe trotuar ,etc.

MIHAItudor1957   •   25.03.2024, 12:36

Eu nu inteleg ce au unii de felicitat la acest individ cu conceptie primitiva, asa cum era organizata societatea comunista in care se ajunsese sa se rezolve problemele prin troc, exact ca in comuna primitiva; el nu este capabil sa inteleaga si sa se adapteze progreselor inregistrate peste tot in jurul nostru si regreta un dictator a carui politica asigura primitivismul de care am amintit;daca la nostalgia stupida pe care o declara adauga si alte argumente convingatoare se poate califica pentru a emigra , avand urmatoarele variante: rusia, coreea de nord, cuba , poate mai sunt si alte paradisuri potrivite pentru genul acesta de indivizi!

Dymy   •   25.03.2024, 11:33

Poate daca investea in modernizare....

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI