Războiul din Donbas „a fost declanșat de autoritățile centrale de la Kiev în 2014”, ceea ce a condus la „necesitatea unei operațiuni militare speciale”

RuWiki arată harta Ucrainei fără peninsula Crimeea și fără Donbas și atribuie țării o suprafață de numai 468.000 de kilometri pătrați, în loc de 603.000 de kilometri pătrați.

Atrocitățile rusești de la Bucha, în care peste 440 de persoane au fost masacrate în 2022, sunt considerate drept „campanie de dezinformare ucraineană și occidentală”.

Toate informațiile despre disidentul Alexei Navalnîi, care a murit în condiții suspecte, în februarie, într-un penitenciar din Siberia, au fost modificate. El este acum descris doar ca un „blogger”.

Termenul „Putin chuilo!”, folosit de galerii pe stadioanele de fotbal ucrainene și care este tradus „Putin este un nemernic”, a fost șters.

După cum scrie publicația britanică The Economist, textele de pe versiunea rusească a Wikipedia sunt reeditate de „autori profesioniști” pe linia de propagandă a Kremlinului. În mod uzual, Wikipedia este încărcată cu texte de voluntari.

Expertul Ulrich Schmid, de la Universitatea din St. Gallen, a explicat că și înainte „enciclopediile sovietice au oferit o versiune puternic cenzurată a istoriei, iar oamenii incomozi au fost pur și simplu ignorați”. Cel mai cunoscut exemplu este oponentul lui Stalin, Leon Troțki, care a fost scos inclusiv din fotografii.

109 milioane de lei, bani dați de partide pentru presă și propagandă în prima jumătate din anul 2024 | ANALIZĂ
Recomandări
109 milioane de lei, bani dați de partide pentru presă și propagandă în prima jumătate din anul 2024 | ANALIZĂ

Mikola Mahortîh, specialist în propagandă la Institutul pentru Comunicare și Studii Media de la Universitatea din Berna, descrie rescrierea Wikipedia drept un „element important în strategia de cenzură a Kremlinului”.

Dacă Kremlinul sprijină RuWiki pe termen lung, acesta poate deveni un instrument de dezinformare foarte periculos, deoarece combină o cantitate mare de conținut bun cu unele distorsiuni selective ale faptelor greu de detectat.

Mikola Mahortîh:

RuWiki este clasat pe primul loc pe motorul de căutare rusesc Yandex. Acest lucru „creează un efect periculos de bulgăre de zăpadă”.

„Foarte îngrijorătoare este posibilitatea ca reprezentările distorsionate ale faptelor din RuWiki să fie folosite pentru a dezvolta modele AI generative atât în ​​Rusia, cât și în alte părți ale lumii, pentru a răspândi dezinformarea Kremlinului”, afirmă Mahortîh.

Kremlinul nu a trecut încă Wikipedia pe „lista neagră”. Ofensiva de schimbare de pe RuWiki este însă un semn că enciclopedia liberă occidentală va fi blocată în curând.

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

JoeBlackrock   •   12.07.2024, 19:43

Kremlinul o face pe site-ul lor RuWiki, cei de la Casuta Alba modifica pe site-ul oficial Wikipedia, e o diferenta, detalii, detalii.

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   12.07.2024, 23:00

    JoeBlackrock   •  12.07.2024, 19:43

    Kremlinul o face pe site-ul lor RuWiki, cei de la Casuta Alba modifica pe site-ul oficial Wikipedia, e o diferenta, detalii, detalii.

    Normal, unii mai mint, alţii NUMAI mint. Nu degeaba alţii şi-au numit organul de propagandă Pravda (Adevărul). Ruşii tot se laudă 24/7 că le sunt superiori americanilor la tot şi toate. Au dreptate la o chestie: la minţit nimeni nu-i ajunge (poate doar chinezii).

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   12.07.2024, 15:54

Căutați ce spune propaganda rusească despre România. România nu este o țară reală, ci una artificială, creată din teritorii smulse de la Ungaria, Serbia, Bulgaria și, firește, Rusia (sună cunoscută povestea asta?), românii sunt de fapt ruși și sprijină în proporție de 9x% o revenire la Rusia (țineți minte suporterii români scandând numele lui Putin la meciul cu Ucraina, nu?), România e cea mai coruptă țară din UE, românii sunt lași și trădători, rușii ne-au dat independența (noi nu am făcut absolut nimic ca să o câștigăm), Rusiei i s-a făcut o mare nedreptate istorică fiindu-i "luate" Principatele (nedreptate pe care Rusia are o obligație să o repare, cam ca Ungaria cu Trianonul), România face parte de drept din sfera de influență rusească, este vital pentru securitatea Rusiei să aibă acolo un regim prietenos (ca SUA în Mexic și Canada), românii ocupă abuziv Moldova "de vest" și discriminează etnia moldovenească, românii vor să invadeze Moldova și Ucraina (clipuri cu șoșo) etc.

Adaoli.8761   •   12.07.2024, 11:59

Diavolul are multe fețe și le oglindește peste tot. Pașol na turbinca, vidma!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Medic de terapie intensivă din Franța, despre doctorițele arestate: „Cu sau fără noradrenalină rezultatul ar fi fost același”
Știrileprotv.ro
Medic de terapie intensivă din Franța, despre doctorițele arestate: „Cu sau fără noradrenalină rezultatul ar fi fost același”
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Viva.ro
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Catinca Roman l-a arătat în sfârșit pe tatăl fiicei sale, fost stripper și coregraf. Calina și tatăl ei s-au reunit, iar poza cu ei doi a stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Catinca Roman l-a arătat în sfârșit pe tatăl fiicei sale, fost stripper și coregraf. Calina și tatăl ei s-au reunit, iar poza cu ei doi a stârnit un val de reacții
Orașul din Europa în care nu ai voie să mănânci la restaurant dacă ești singur. Este o destinație de top în preferințele românilor
FANATIK.RO
Orașul din Europa în care nu ai voie să mănânci la restaurant dacă ești singur. Este o destinație de top în preferințele românilor
„S-a închis în cameră și plânge!”. Sabrina Voinea, devastată de verdictul TAS! Mama gimnastei, dialog printre lacrimi cu GSP
GSP.RO
„S-a închis în cameră și plânge!”. Sabrina Voinea, devastată de verdictul TAS! Mama gimnastei, dialog printre lacrimi cu GSP
Ce este, de fapt, certificatul de viață. Fără el nu veți putea lua pensia. Cum trebuie semnat și unde
FANATIK.RO
Ce este, de fapt, certificatul de viață. Fără el nu veți putea lua pensia. Cum trebuie semnat și unde
Amanda Bynes, de nerecunoscut la 14 ani de când a renunțat la Hollywood. Problemele de sănătate mintală, drogurile și operațiile estetice au schimbat-o dramatic / FOTO
Unica.ro
Amanda Bynes, de nerecunoscut la 14 ani de când a renunțat la Hollywood. Problemele de sănătate mintală, drogurile și operațiile estetice au schimbat-o dramatic / FOTO
Şefa gimnasticii, anunţ de ultimă oră despre verdictul în cazurile Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu! "Nu am dorit să lungim această problemă" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Şefa gimnasticii, anunţ de ultimă oră despre verdictul în cazurile Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu! "Nu am dorit să lungim această problemă" | EXCLUSIV
Rezultate peste aşteptări la JO 2024. Câte medalii a obţinut Team România la Paris
Observatornews.ro
Rezultate peste aşteptări la JO 2024. Câte medalii a obţinut Team România la Paris
Horoscop 11 august 2024. Balanțele au oportunitatea de a reconstrui, pe baze mult mai sănătoase, relații pe care le-au crezut distruse
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2024. Balanțele au oportunitatea de a reconstrui, pe baze mult mai sănătoase, relații pe care le-au crezut distruse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI