„În acest an deja înregistrăm noi recorduri, după o lună iunie, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră, dar şi la nivel mondial. Iată că acum avem un al doilea val de caniculă, mai intens, de lungă durată şi persistent, cu extindere în aproape toată ţara. Nu se încheie, am actualizat estimările pentru luna lui Cuptor şi există o probabilitate foarte mare ca după finalul lunii să consemnăm temperaturi, în medie, mai ridicate decât în mod obişnuit, astfel încât să vorbim de un nou record”, a spus Elena Mateescu, la Digi24.
Directorul ANM a precizat că „această săptămână înregistrează abaterile termice cele mai ridicate”.
„Vorbim de temperaturi de până la 7 grade Celsius, fiind se pare cea mai călduroasă săptămână, după care semnalul pentru următoarea săptămână, 15-22 iulie, să menţină aceeaşi evoluţie, mai scad uşor abaterile la 5 grade, dar tot o săptămână caldă. Și chiar spre finalul săptămânii putem să vorbim de temperaturi ridicate, mai ales în partea de sud a ţării”, a subliniat șefa ANM.
Secetă pedologică extremă
Mateescu a mai afirmat că, din păcate, ploile sunt insuficiente, în condiţiile în care vorbim deja despre un fenomen de secetă pedologică extremă şi puternică în bună parte din ţară, exceptând areale restrânse din partea de vest, centru şi est a ţării.
„Este posibil ca până la sfârşitul lunii să nu consemnăm precipitaţii care să refacă rezerva de apă la valori favorabile, este un an dificil, o vară dificilă pentru agricultură, cu temperaturi foarte ridicate şi intervale lungi în care vorbim de temperaturi mai mari de 32 de grade şi, nu în ultimul rând, precipitaţiii insuficiente. Se menţine această tendinţă pentru 2024, ca fiind unul dintre cei mai secetoşi ani, dar în acelaşi timp, cu siguranţă, va înscrie un nou record în topul celor mai călduroşi ani şi în ţara noastră”, a mai arătat Mateescu.
Peste 120 de recorduri ale temperaturilor maxime s-au înregistrat vineri și sâmbătă, a anunțat duminică directorul general al ANM, Elena Mateescu, la Digi24. Căldură extremă este așteptată și zilele următoare. Abia de joi, temperaturile ar mai putea să scadă, dar doar în anumite zone, a mai spus Mateescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro