Valentina Pelinel a povestit în paginile revistei VIVA! despre cum ea și soțul ei își cresc cei trei copii, având numai cuvinte la adresa partenerului ei.

„Amândoi ne implicăm în creșterea copiilor. E normal, fiindcă au doi părinți, dar, pe de altă parte, mama e cea care trebuie să se ocupe în principal, că așa e normal să fie. Copiii au nevoie să simtă prezența ambilor părinți. Facem activități împreună, mai ales în weekend, când avem mai mult timp. Mergem în parc, la locurile de joacă, la restaurante.

44781196410345985313603216708658384339899413nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Încercăm să avem activități cu toți trei, dar, uneori, pentru Milan poate să devină plictisitor, deoarece Indira și Rania preferă alt gen de jocuri, el poate vrea la un bowling, dar cumva îi împăcăm pe toți. Vara mergem la plajă, în diverse locații, îi luăm cu noi în vacanță. Avem și vacanțe cu ei, dar și unele în care mergem doar noi doi.

Vizavi de gadgeturi, da, asta e era în care trăim. Indiferent cât am încercat să îl feresc pe Milan, nu a fost posibil, pentru că vede la alți copii cu care interacționează. Toți știu anumite jocuri și, ușor, ușor, a prins și el microbul acesta, dar îi pun limite. E recompensat când câștigă un premiu sau e lăudat la școală.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Trebuie să fii atent ca părinte să vezi ce face cu gadgeturile, la ce are acces. I-am explicat că îi poate afecta, în timp, vederea, și asta i-a spus și doctorul oftalmolog, unde îl duc anual la control. La noi, comunicarea este bazată pe multe explicații, eu niciodată nu am zis nu, ci am spus de ce nu ar fi OK. «Dacă vrei să mănânci atâta ciocolată, o să te doară stomacul, dar tu poți să încerci».

Atunci vin singuri și zic: «O să mănânc doar puțin». Îi las uneori să încerce ce nu le recomand, nu le pică bine și apoi vin și zic: «Nu o să mai mănânc multă ciocolată, mami, că m-a durut stomacul»”, a povestit Valentina Pelinel pentru revista VIVA!

Valentina recunoaște că soțul ei nu poate fi dur cu copiii, chiar dacă de cele mai multe ori nu este de acord cu cerințele acestora. În cele din urmă, afaceristul cedează și nu ezită să le facă pe plac copiilor.

„Nu poate să fie dur cu copiii, oricât ar încerca el. Îi iubește foarte mult și e sensibil la capitolul acesta. De cele mai multe ori, dacă nu dobândesc ceva de la mine, obțin de la el. El e genul care, chiar dacă le zice nu, până la urmă se înmoaie”, spune Valnetina despre soțul ei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI