Alex Dobrescu, fostul iubit al Cristinei Cioran, își recunoaște greșelile și își exprimă dorința să reîntregească familia. Într-un mesaj emoționant, Alex a mărturisit că îi este dor de fetița sa și și-a cerut scuze public pentru situația creată.

„Nu am voie, în continuare, să iau legătura cu cea mică. Am primit niște poze de la ziua ei care i-a fost serbată la grădiniță. Am primit niște poze de la doamna educatoare. Am văzut că totul se desfășoară conform a ceea ce și-au dorit cei de acolo și mama ei, totul e frumos, dar nu ăsta e principalul. Am realizat că am greșit. Nu vreau să mai fie momente în viața copilului meu pe care să le văd din poze. Momente importante pe care le pierd. Știu ce am de făcut acum, știu exact ce am de făcut. Să revin în viața copilului meu, astfel încât să ne putem bucura împreună de momentele astea frumoase”, a spus Alex Dobrescu la Antena Stars.

cristina cioran insarcinata a doua oara alex dobrescuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cristina Cioran a solicitat un ordin de protecție împotriva fostului său partener, ceea ce a împiedicat prezența acestuia la aniversarea de 3 ani a fiicei lor. Micuța a sărbătorit la grădiniță, iar educatoarea i-a trimis mai multe fotografii lui Alex Dobrescu.

Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format
Recomandări
Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format

„Te iubesc din tot sufletul meu. Nu înțelege prea multe la 3 ani, dar trebuie să știe că o iubesc din tot sufletul meu și abia aștept să mă întorc lângă ea și lângă Cristina. Îmi pare rău pentru comportamentul avut că nu sunt acolo lângă ea, dar voi fi cât de curând”, a mai spus Alex Dobrescu.

Cristina Cioran i-a sugerat lui Alex Dobrescu să meargă la psihiatru

Actrița nu înțelege de ce tatăl fiicei sale a rănit-o și a dus lucrurile până la limită. „Eu îl cunosc foarte bine. Pot spune că mai bine decât oricine. A mers până la capăt. A dus lucrurile până la limită și nu am înțeles de ce. Știu că-i pare rău. Dar nu cred că e suficient. A rănit multă lume. În primul rând familia. Iar familia e sfântă”, a spus actrița pentru cancan.ro.

Cristina Cioran are și câteva condiții pentru Alex Dobrescu, în cazul în care vrea să își vadă din nou fetița.

„Important este că fetița e bine. Iar dacă tatăl ei își va dori o relație cu ea va trebui să-și revină, să se interneze o perioadă ca să-și scoată substanțele din corp și să intre într-un proces de curățare, dezintoxicare.

Și să meargă și la un psihiatru să ia un tratament dupa ce identifică ce probleme are. Abia după mai poate să mai ia legătura cu Ema. Eu chiar l-am iubit!”, a mai adăugat actrița pentru sursa mentionată mai sus.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Ghiumusa   •   19.07.2024, 22:17

Unde ai găsit pacaliciul asta?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Șoseaua spectaculoasă din România, construită la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. A fost una dintre cele mai mari realizări din “epoca de aur”. Drumul a rămas unul dintre cele mai tari din lume și astăzi
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Dacia va da o adevărată lovitură pe piața auto europeană cu cea mai mare și mai scumpă mașină construită vreodată de uzina din România. Modelul care va face ravagii printre șoferi
FANATIK.RO
Dacia va da o adevărată lovitură pe piața auto europeană cu cea mai mare și mai scumpă mașină construită vreodată de uzina din România. Modelul care va face ravagii printre șoferi
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Observatornews.ro
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI