Apelul la 112 a fost dat la ora 5.30, cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Movilița, în care au fost implicate un autoturism, un microbuz și șapte persoane.

„La locul solicitării au fost alocate mai multe resurse din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. Ialomița. La sosirea forțelor de intervenție, la fața locului au fost găsite patru victime: o persoană inconștientă și încarcerată și alte trei conștiente, cooperante și neîncarcerate. Persoana inconștientă a fost extrasă rapid dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Accident grav la Movilița, în județul Ialomița, soldat cu un mort și trei răniți

Persoanele conștiente au fost evaluate și monitorizate, ulterior fiind preluate și transportate la Spitalul Municipal Urziceni, pentru investigații medicale de specialitate.

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Recomandări
Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

FOTO: ISU Ialomița

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

TinaHusu   •   22.07.2024, 23:22

Buna seara Profudemate! Va multumesc pentru detalii. As dori sa stiu mai multe daca ma puteti contacta, v as ramane recunoscatoare. Sunt sora lui, Gigi, cel cu auto neagra...0770987811

Profudemate   •   22.07.2024, 17:30

Ferească Dumnezeu! Am mers în spatele mașinii negre o bună porțiune de drum. La un momendat, de pe banda de pe marginea șoselei a pătruns brusc pe banda de lângă axul șoselei, însă imediat a revenit pe banda pe care rea și mergea regulamentar. La Movilița am văzut microbuzul oprit pe partea carosabilă. Am încetinit să îi pot face loc să intre pe banda de lângă axul șoselei și să îl depășească., însă nu a făcut-o, a mers ghiukea, fără absolut nicio frâna, în spatele microbuzului. Cel mai probabil în acel moment a adormit la volan, sau i s-a făcut rău în acel moment. A mers normal, păstrându-și banda tot timpul. Sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI