„Occidentul a fost cel care a adus junta criminală la putere în Ucraina. Ţările NATO au trimis arme şi instructori militari în Ucraina, ei continuă să le furnizeze informaţii secrete şi controlează acţiunile grupurilor neonaziste”, a spus Nikolao Patruşev într-un interviu acordat cotidianului Izvestia.

„Operaţiunea din regiunea Kursk a fost planificată şi cu participarea serviciilor speciale NATO şi occidentale. Această acţiune criminală a fost determinată de conştientizarea de către regimul neo-nazist de la Kiev a prăbuşirii sale iminente”, a adăugat consilierul.

Patruşev a respins afirmaţiile Departamentului de Stat al SUA privind neimplicarea în această chestiune.

„Este obişnuit ca Statele Unite să spună un lucru şi să facă exact opusul. Fără participarea şi susţinerea lor directă, Kievul nu ar fi îndrăznit niciodată să pună piciorul pe teritoriul Rusiei”, a mai spus el.

Forţele ucrainene au început un atac major asupra regiunii Kursk pe 6 august. De atunci au fost emise în mod repetat avertismente de atac cu rachete în regiune, iar guvernul rus a declarat stare de urgenţă la nivel federal în regiune. Majoritatea locuitorilor au fost relocaţi temporar din zonele de frontieră şi sunt acum în afara pericolului, a declarat Ministerul Rus pentru Situaţii de Urgenţă. Peste 720 de persoane au fost evacuate doar în ultima zi, potrivit ministerului.

Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume

Potrivit Ministerului rus al Apărării, Kievul a pierdut deja până la 2.640 de militari, 37 de tancuri, 32 de transportoare blindate de trupe de la începutul ostilităţilor pe direcţia Kursk.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

seaman651   •   16.08.2024, 15:05

Lasati ba vrajeala... Cu cine a fost planificata, sau n-a fost planificata, v-au prins cu pantalonii jos si inca n-aveti ce face, tot cu ei in vine sunteti, dupa atatea zile.

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   16.08.2024, 20:08

    seaman651   •  16.08.2024, 15:05

    Lasati ba vrajeala... Cu cine a fost planificata, sau n-a fost planificata, v-au prins cu pantalonii jos si inca n-aveti ce face, tot cu ei in vine sunteti, dupa atatea zile.

    Nu, nu, e parte din marele plan al Liderului Suprem. Încă dinainte de facerea multiversului, Vladimir Putin a decis ca la doi ani jumate de la începutul operaţiunii militare de trei zile ucrainenii să atace în Kursk. De ce? Nu ştim. Furnicile nu pot să înţeleagă zeii, şi nici zeii Liderul Suprem.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO
Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI