Specialiștii, care sunt mandataţi de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, dar nu vorbesc în numele organizaţiei, s-au declarat „profund îngrijoraţi de această creştere bruscă a numărului de execuţii”, din luna august, în condițiile în care în iulie au fost raportate 45 de cazuri.

Dintre cele peste 80 de execuții din august, aproximativ jumătate (41) au avut legătură cu infracțiuni privind drogurile, precizează experții, care avertizează că „execuţiile pentru infracţiuni legate de droguri încalcă standardele internaţionale”.

Ei subliniază că Iranul face parte din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care „limitează aplicarea pedepsei cu moartea la «cele mai grave crime», adică omucideri voluntare”.

Potrivit ONU, care cere un moratoriu asupra execuţiilor și abolirea pedepsei cu moartea, numărul execuțiilor pentru infracțiuni referitoare la droguri a crescut în ultimii ani, în ciuda unei legi care prevede limitarea acestei pedepse pentru astfel de infracțiuni.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   03.09.2024, 20:33

Nu mai bine discutăm despre dezastrul din ţările occidentale?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro

Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI