Județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj sunt vizate astăzi de un cod portocaliu de caniculă, temperaturile maxime fiind deosebit de ridicate pentru această dată, de 35… 37 de grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de 18… 22 de grade Celsius.

Restul țării, cu excepția litoralului și a județelor Brașov, Harghita și Covasna, se află sub cod galben, meteorologii anunțând maxime de 32… 35 de grade Celsius.

Caniculă astăzi în aproape toată țara. Valul de căldură se restrânge începând de miercuri
Codurile portocaliu și galben de caniculă sunt valabile pentru ziua de marți, 3 septembrie. Foto: meteoromania.ro

Pentru ziua de miercuri, 4 septembrie, avertizările meteo de caniculă sunt restrânse doar la jumătate de țară.

Astfel, județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj rămân sub cod portocaliu.

În aceste zone, „disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35… 37 de grade Celsius, iar minimele, de 18… 22 de grade Celsius”, transmite ANM.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”

În același timp, pentru nordul Crișanei, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei și jumătatea vestică a Munteniei a fost emis un cod galben, ceea ce înseamnă că local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar temperaturile maxime vor fi de 32… 35 de grade Celsius.

Caniculă astăzi în aproape toată țara. Valul de căldură se restrânge începând de miercuri
Codurile portocaliu și galben de caniculă sunt valabile pentru ziua de miercuri, 4 septembrie. Foto: meteoromania.ro

Caniculă și în București

Și în Capitală vremea va fi caniculară pe parcursul zilei de marți, 3 septembrie.

„Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35… 36 de grade Celsius, iar cea minimă, de 17… 19 grade Celsius”, se precizează în prognoza specială emisă pentru București.

Vremea se va menține călduroasă și miercuri, 4 septembrie, când este anunțată o maximă de 33… 34 de grade Celsius și o temperatură minimă de 16… 17 grade Celsius.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI