Imaginile au fost surprinse în timpul unui târg organizat la Roșiori de Vede, unde tânăra poliţista era prezentă în interes de serviciu. Din câte se pare, cel care a realizat filmarea se afla într-un bar din apropiere. Ulterior, a postat, pe rețelele sociale, un mesaj critic la adresa Poliției.

În imagini se observă cum polițista, care are inclusiv arma la șold, fumează o țigară și are o sticlă de suc în mână.

„2 septembrie 2024 Roşiori de Vede – La bălci! În sfârşit… IPJ Teleorman din cele 2 variante adică schimbarea «covirtirului de căruţa» sau convocarea agenţilor de sub 1.50 cu caschetă cu tot…au ales cea de-a doua soluţie! Doar cu un mic inconvenient – 1.50 fără caschetă şi cu încălţăminte joasă ! ATÂT… S-A PUTUT!”, scrie bărbatul pe Facebook.

IPJ Teleorman a început o anchetă

IPJ Teleorman a anunțat, deja, cercetări interne. „Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, referitoare la ţinuta şi atitudinea unui agent de poliţie, aflat în timpul programului la bâlciul din municipiul Roşiori de Vede, Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele: În urma verificărilor efectuate, conducerea inspectoratului a dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de poliţistul în cauză, urmând ca la finalizarea acesteia să fie luate măsuri corespunzătoare”, anunţă, marţi, oficialii IPJ Teleorman.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (17)

DanielDand   •   04.09.2024, 08:56

Asta își bate joc da Societatea Românească zău, după ca ce este angajată pa pile și nu o.doare nici la mijareta ca este cea mai tare din parcare ,mai sta și în pantaloni da trening cu pistol ka brâu da zici ca este Iancu Jianu

a_sav   •   03.09.2024, 21:12

Băieții de la "Las Fierbinti" ar putea face un episod, Geanina polițistă... Sau soacra lu' Celentano polițistă...

J.RADU   •   03.09.2024, 19:50

Eu sant tare curios cine este cel ce decide con de la sine putere care sant comentariile pe care el,in imensa lui *** considera cà lezeazà imaginea,sau dignitatea unei persoanei. Dacà ai fàcut Spiru Haret sau vreo facultate pe genunchi renuntà sa mai faci pe moderatorul. Limba Romanà are atatea sfumaturi cà,pentru un neavenit e foarte greu de inteles. Chappeu !

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI