„Dacă voi câştiga, ca preşedinte ales, mă voi asigura că se va ajunge la un acord, asta este garantat”, a declarat candidatul republican la Casa Albă.

„Am un plan foarte precis pentru a opri Ucraina şi Rusia. Şi am o anumită idee – poate nu un plan, dar o idee – pentru China”, a asigurat el într-un interviu cu jurnalistul american Lex Fridman.

Cu toate acestea, fostul preşedinte a refuzat să detalieze aceste planuri ipotetice. „Dacă vi le dau, nu voi putea să le folosesc”, a spus el, insistând asupra necesităţii de a menţine „elementul surpriză”.

Donald Trump a susținut în repetate rânduri că va rezolva războiul din Ucraina „în 24 de ore”, fără să explice vreodată cum. În ultimele luni, el a criticat puternic miliardele de dolari alocate de Statele Unite pentru a sprijini Ucraina în fața agresiunii militare ruse, cerând în schimb Europei să „se mişte”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   05.09.2024, 00:12

Eu zic să-l credem pe cuvânt. Doar e al doilea cel mai sincer om de pe planetă.

doritor   •   04.09.2024, 11:35

Daca planul e precis inseamna ca Trump s-a pus de acord cu Putin si Zelinski. Chiar credeti ca a putut face asta sau blufeaza?!

Marica13   •   04.09.2024, 10:05

Are pe dracu....sa stea acasa si sa isi ia pastilele ca a inceput a abereze.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
Știrileprotv.ro
Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Fructul al cărui preț a scăzut în plin sezon de toamnă. Este la mare căutare de către români, chiar dacă este considerat vedeta verii
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Acesta este cel mai periculos aeroport din lume. Doar 50 de piloți sunt capabili să aterizeze pe el, condițiile sunt un coșmar pentru avioane

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Observatornews.ro
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI