Sursa citată a precizat miercuri, 4 septembrie, că acest portofoliu nu este neapărat cel mai strălucitor, dar este unul dintre cele mai importante pentru că supervizează aproximativ o treime din bugetul UE şi gestionează programe de finanţare care vizează alte portofolii.

În noua Comisie Europeană, Coeziunea ar putea primi o nouă denumire care să se potrivească mai bine cu o Comisie axată pe investiţii, portofoliul putând fi redenumit „Investiţii regionale”, mai scrie Politico.

Importanţa Coeziunii este legată de viitoarea discuţie privind următorul buget pe şapte ani al blocului european şi de probabilitatea ca acesta să modifice modul în care Bruxelles-ul distribuie fondurile către zonele mai sărace.

În cursa pentru portofoliul coeziunii este și propunerea Greciei, Apostolos Tzitzikostas, fost guvernator al regiunii Macedonia Centrală. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că se aşteaptă la un portofoliu important, mai ales că a jucat un rol semnificativ în sprijinirea Ursulei von der Leyen în obţinerea unui al doilea mandat.

O altă persoană luată în calcul este Ekaterina Zaharieva, unul dintre cele două nume avansate de guvernul bulgar. Ea a fost ministru de externe între 2017 şi 2021 şi a fost și ministru al justiţiei şi al dezvoltării regionale.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată să anunțe pe 11 septembrie posturile pe care le vor primi cei 26 de comisari nominalizaţi de statele membre, inclusiv Roxana Mînzatu, au declarat miercuri, 4 septembrie, surse guvernamentale pentru Libertatea.

Decizia este complicată, pentru că șefa Comisiei Europene, recent aleasă pentru al doilea mandat, trebuie să găsească un echilibru între afilierea politică, geografie și egalitatea de gen pe care o promovează.

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcția de comisar european

Roxana Mînzatu este nominalizarea României pentru postul de comisar european, a anunțat luni, 2 septembrie, premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului spusese inițial că îl vrea pe Victor Negrescu pentru această funcție, dar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o susținătoare puternică a femeilor în funcții de conducere, a insistat ca România să nominalizeze o femeie, iar Victor Negrescu a fost astfel scos din calcul pe criterii de gen.

Deocamdată nu se știe portofoliul pe care îl va ocupa Roxana Mînzatu.

Roxana Mînzatu este a treia femeie care ocupă funcția de comisar european, consecutiv, după Corina Crețu (2014-2019) și Adina Vălean (2019-2024) și s-a declarat o „feministă convinsă”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI