„ROMÂNIA a trecut pe aici La revedere, Priştina! Mulţumim de găzduire”, este titlul dat unui filmuleţ postat pe paginile de social media ale echipei naţionale a României, în care se arată vestiarul lăsat curat după partida de vineri.

Huiduiți de public

Altfel, „tricolorii” nu au fost deloc bine primiți la Priștina. Kosovarii au huiduit imnul „Deșteaptă-te, române!” înainte de startul partidei, după care, la final, au aruncat cu mai multe obiecte în Radu Drăgușin și compania, în timp ce jucătorii se îndreptau spre vestiare.

Selecționata lui Mircea Lucescu a învins Kosovo, scor 3-0, iar luni seară va evolua contra Lituaniei, pe stadionul Steaua, de la ora 21.45.

Au repetat gestul de la Euro 2024

Reamintim că „tricolorii” au lăsat vestiarul impecabil și după partida cu Olanda, disputat la Munchen, în optimile Euro 2024.

„Oaspeții perfecți. După eliminarea de la Euro 2024 de aseară, România a lăsat vestiarul din Munchen impecabil, cu o scrisoare emoționantă pentru gazdele lor germane. Mesajul arată: «UEFA EURO 2024 a fost una dintre cele mai importante experienţe fotbalistice din istoria noastră şi ne-a bucurat faptul că Germania a fost cea care a oferit scena. Fiecare meci, fiecare emoţie, fiecare experienţă ne-a unit în jurul magiei fotbalului. Plecăm din Germania ştiind că am dat totul pentru România şi suntem recunoscători pentru tot ceea ce am trăit aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”

Vă mulţumim mult pentru că ne-aţi făcut să ne simţim ca acasă! Suntem recunoscători pentru toate facilităţile care au fost o mare parte din experienţa noastră pozitivă la EURO 2024. Echipa naţională a României»”, a fost mesajul celor de la UEFA.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

Irinel   •   10.09.2024, 01:15

Felicitari !baieti pentru tot. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Irinel   •   10.09.2024, 01:15

Felicitari !Baieti pentru tot.

ctintiri   •   07.09.2024, 20:11

bravoooooooooooooooooooooooooooooooo............................

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI