El a postat pe Facebook, pe 7 septembrie, un clip video filmat cu telefonul mobil de unul dintre colegi într-o încăpere unde scrie „Serviciul Pentru Acțiuni Speciale Brașov”. Godină este chemat de o persoană: „Avem misiune! Hai, hai! Te-ai pregătit?”.

Cunoscutul polițist urcă treptele îmbrăcat în uniforma „mascaților” și intră în cameră, moment în care primește tortul care conținea două lumânări și vârsta lui, 38 de ani. Apoi, Godină se aliniază sub inscripția „Serviciul Pentru Acțiuni Speciale Brașov”, colegii îi cântă tradiționalul „La mulți ani” pentru ziua de naștere, stă câteva secunde, după care își dă jos cagula și suflă în lumânări.

În nici 30 de ore de la postarea pe Facebook, clipul a adunat 14.000 de aprecieri și 2.000 de comentarii.

„Mulțumesc tuturor pentru urări! P.S. Așa-i că-s mai chipeș cu cagulă?”, a scris Godină. „Ce-i drept, nu ești un bărbat frumos. Dar caracterul, inteligența și multe altele compensează. La Mulți Ani, ține-o tot așa”, i-a răspuns unul dintre prietenii virtuali.

Marian Godină este polițist din 2006. El a lucrat aproape 11 ani la Poliția Rutieră Brașov, iar din 2017 lucrează în Serviciul pentru Acțiuni Speciale, ai căror angajați au o meserie periculoasă, fiind chemați să intervină în situații riscante.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Senator2024   •   09.09.2024, 10:04

Nimic important.... un polițist adevărat, profesionist sta departe de lumina reflectoarelor, sta retras de media și se concentrează pe profesia pe care o are, nu se pozează îmbrăcat în haine de polițist ca vezi doamne eu sunt ion cel mai tare polițist și acum stai sa va prezint în acest video cum se folosește hârtia igienica îmbrăcat în haine de polițist ... A mai fost un clovn care a murdărit imaginea politiei cu poze și video tiktok și a fost demis din sistem iar acum se milogeste să-l primească înapoi.......

Tran   •   09.09.2024, 08:55

Aveti gusturi foarte bune daca il promovati pe misoginul Godina. O fi un model pentru tara.De ce nu scrieti cum injura chelnerita la Reina del Mar?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
Știrileprotv.ro
Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI