În câteva săptămâni, locuitorii orașului Saginaw din statul-cheie Michigan vor merge la vot. Este unul dintre puținele locuri în care scrutinul ar putea merge cu adevărat în orice direcție. Rachel Oviedo (57 de ani) stă pe veranda casei și se uită la ruinele unei fabrici care cândva făcea piese auto pentru Chevrolet și Buick, dar și-a închis porțile în 2014.

„Vedem oameni fără adăpost care intră și ies de acolo, trebuie să o dărâme și să facă ceva în loc. Spre exemplu, un magazin alimentar, că nu avem prin zonă”, spune femeia.

Cu o zi înainte de dezbatere, nu era sigură cum va vota. După întâlnire, tinde să meargă pe mâna lui Trump. L-a simțit ca pe „un om de cuvânt”, în timp ce Kamala Harris i s-a părut oarecum nesigură.

„Cred că va face mai mult pentru noi aici. A făcut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă, dar trebuie să ierți oamenii”, a mai spus ea.

L-a votat pe Donald Trump în 2016, dar acum înclină către Kamala Harris

Chuck Brenner (49 de ani) este un polițist din Saginaw care s-a pensionat. Se uită cu regret în trecut când „toată lumea avea bani și locurile de muncă erau ușor disponibile. Acum, oamenii se zbat, au o copilărie săracă și apoi dau în patima drogurilor”.

LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Kamala Harris și Donald Trump sunt la egalitate
Recomandări
LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Kamala Harris și Donald Trump sunt la egalitate

Brenner împărtășește pe deplin mesajul lui Trump cu privire la declinul american. „Absolut. Pentru că poți vedea cu ochiul liber”, susține bărbatul care în 2016 l-a votat pe Trump, iar în 2020 a mers pe mâna lui Joe Biden.

„A fost multă dramă cu Trump. Și problemele juridice. M-am cam săturat de asta”, completează fostul polițist.

După dezbatere, Chuck Brenner a declarat scurt: „Cred că Harris Kamala a fost steaua strălucitoare. A câștigat votul meu. Am fost impresionat de ceea ce a avut de spus, de cum s-a comportat. Cu Trump a fost cam ceea ce mă așteptam. Nu au fost surprize acolo. Este cam la fel. Același”.

Jeremy Zehnder conduce o companie de întreținere a camioanelor. Cei din branșa lui au mai multă încredere în Donald Trump decât în Kamala Harris. „Camionagiii, toți cei pe care îi cunoaștem, sunt înclinați spre Trump. Nu știu de unul care să nu fie”, a declarat bărbatul. După dezbatere, a recunoscut că a fost ușor surprins de modul în care s-a prezentat Kamala Harris, dar el rămâne cu Trump.

„Cred că nu sunt educați sau au adormit la școală”

Kathleen Skelcy este o susținătoare a Kamalei Harris, care, la rândul ei, locuiește în Saginaw. În ultimele zile, a încercat să-i înțeleagă pe cei care înclină spre Donald Trump.

Primele condiții puse de Rusia ca să facă pace cu Ucraina: Kievul să aibă doar 50.000 de soldați și să renunțe la Donbas și Lugansk
Recomandări
Primele condiții puse de Rusia ca să facă pace cu Ucraina: Kievul să aibă doar 50.000 de soldați și să renunțe la Donbas și Lugansk

„Este înfricoșător să încerci să-i înțelegi pe acești oameni și gândirea lor. Cred că nu sunt educați sau au adormit la școală sau așa ceva”, spune femeia.

„Harris este un clovn”, o întrerupe un susținător al lui Trump, agresiv și amenințător.

Majoritatea statelor din SUA sunt fie puternic democrate, fie puternic republicane. Astfel încât rezultatul alegerilor este o concluzie predeterminată.

Michigan e însă unul dintre puținele state-cheie care pot decide soarta alegerilor americane și, deci, a viitorului SUA, iar Saginaw este unul dintre puținele locuri în care votul ar putea merge cu adevărat în orice direcție.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (16)

CristianCrisan   •   13.09.2024, 10:09

Asa zic si eu deoarece desi imediat unii au declarat -o pe Kamala castigatoarea dezbaterii nici democratii nu prea au speculat acest moment din punct de vedere propagandistic...Intr-o stire de pe aici se spunea ca desi Kamala a castigat la capitolul ” impresia artistica” Trump ar fi surclasat-o la capitolul ”discutii despre economie” ..Acum e randul americanilor sa decida ce si doresc pentru urmatorii 4 ani..Pe Kamala care a punctat la impresia artistica sau pe Trump care a dominat la capitolul viziune economica...

vudejea   •   12.09.2024, 23:06

Cum mai vere ca toata propaganda duduie - Kamala castigatoarea dezbaterilor :)) Jenanti cu minciuni din astea! Trump, un adevarat lider, a dovedit clar si cert inclusiv in dezbaterea asta ca iubeste America si poporul american ! Americanii sunt satui de democrati, n-au sanse ( americanii au educatia votului, nu-s prostanaci ca unii care voteaza iar si iar si iar , zeci de ani aceiasi hoti, mincinosi si incompetenti )

    VolodimirZelenski   •   13.09.2024, 08:49

    Daca tu tii cu Trump deoarece crezi ca va sista ajutorul pentru Ucraina, traiesti intr-o grava propaganda ruza.

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   13.09.2024, 01:28

    vudejea   •  12.09.2024, 23:06

    Cum mai vere ca toata propaganda duduie - Kamala castigatoarea dezbaterilor :)) Jenanti cu minciuni din astea! Trump, un adevarat lider, a dovedit clar si cert inclusiv in dezbaterea asta ca iubeste America si poporul american ! Americanii sunt satui de democrati, n-au sanse ( americanii au educatia votului, nu-s prostanaci ca unii care voteaza iar si iar si iar , zeci de ani aceiasi hoti, mincinosi si incompetenti )

    Da, da, Lider Adevărat, așa, ca Liderul Suprem. Și iubește la fel de mult ca ăla America.

Vardy.Party   •   12.09.2024, 22:43

Money talks. The other entity walks. See you in 4 years, Tamala.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Detalii neștiute din trecutul Melaniei Trump. Motivul pentru care a avut un rol unic printre Primele Doamne
Viva.ro
Detalii neștiute din trecutul Melaniei Trump. Motivul pentru care a avut un rol unic printre Primele Doamne
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ce se întâmplă dacă pui acetonă pe gresia din baie. Metoda prin care poți scăpa de o mare problemă
FANATIK.RO
Ce se întâmplă dacă pui acetonă pe gresia din baie. Metoda prin care poți scăpa de o mare problemă
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
De ce votează americanii marţea. Istoria tradiţiei din SUA care datează din secolul al XIX-lea
Observatornews.ro
De ce votează americanii marţea. Istoria tradiţiei din SUA care datează din secolul al XIX-lea
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI