Tânărul a povestit că, în noaptea de joi spre vineri, după ce petrecuse cu mai mulți amici, se afla pe o trecere pentru pietoni cu bicicleta, a acordat prioritate autospecialei de Poliţie, după care a constatat, ulterior, că unul dintre agenți îl urmărește.

„Am auzit girofarul după mine, am trecut pe trotuar şi am gândit să fac loc pentru poliţişti să meargă pe treaba lor. Dintr-o dată am auzit că fuge după mine un poliţist. A sărit pe mine, am căzut amândoi, după aia m-a prins de gât. Eram imobilizat şi după aia a venit al doilea poliţist care mi-a dat un pumn în ficat. L-am întrebat pe cel care a dat de ce am primit pumnul. El a răspuns că nu a dat un pumn şi când am căzut m-am lovit cu capul. După aia au cerut buletinul, i-am dat buletinul, au făcut o poză”, a povestit adolescentul pentru jurnaliştii de la punctul.ro.

„Mi-au zis că nu l-au lovit, că băiatul meu halucinează”

La rândul ei, mama tânărului a povestit că s-a deplasat de urgenţă la locul incidentului, dar agenții de poliție plecaseră.

„Soţul a fost sunat de copilul meu să venim pentru că e bătut de poliţişti. Am coborât din maşină, erau trei poliţişti, două echipaje. Am pus întrebarea de ce arată copilul meu în halul ăsta. Ei au spus că a căzut din cauză că ei au vrut să-l oprească şi el nu s-a oprit şi în timp ce a fugit a căzut şi din cauza asta arată aşa, plin de sânge. Am întrebat de ce l-au lovit la ficat, au zis că nu ei au fost şi cum a căzut s-a lovit la cap şi sigur halucinează”, a povestit mama băiatului.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Polițiști din Mureș, acuzați cu au bătut un adolescent de 17 ani. „Mi-a dat un pumn în ficat”

Biroul Control Intern a demarat o anchetă

Femeia susţine că agenții nu au chemat ambulanţa şi i-au spus că au vrut să îl oprească fiindcă mergea neregulamentar cu bicicleta, pe o roată.

„Împrejurările exacte ale cauzei şi modul de intervenţie fac obiectul unor cercetări desfăşurate de poliţiştii Biroului Control Intern din cadrul I.P.J. Mureş, în cadrul unui dosar penal privind posibila săvârşire a infracţiunii de purtare abuzivă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. În paralel, în prezenta cauză a fost declanşată cercetarea prealabilă. Menţionăm că, din informaţiile deţinute până la momentul declanşării cercetărilor anterior amintite, reiese faptul că, în noaptea de 5/6 septembrie 2024, doi agenţi de poliţie ar fi intervenit pe strada Cutezanţei din municipiul Târgu Mureş, după ce un tânăr de 17 ani, care se deplasa pe o bicicletă, nu ar fi dat curs semnalelor acustice şi luminoase efectuate în vederea opririi sale”, informează, marţi, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Bărbatul mort în accidentul de tramvai din București era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament și angajat SPP | SURSE
Recomandări
Bărbatul mort în accidentul de tramvai din București era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament și angajat SPP | SURSE

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, la data de 10 septembrie 2024, părinţii tânărului s-au prezentat la sediul inspectoratului, sesizând faptul că, în cadrul intervenţiei, poliţiştii ar fi avut un comportament abuziv faţă de fiul acestora.

„Având în vedere aceste aspecte, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a sesizat, de îndată, Biroul Control Intern, în cauză fiind înregistrat un dosar penal pentru clarificarea situaţiei, în paralel cu verificări de ordin disciplinar. Precizăm faptul că instituţia noastră tratează cu maximă obiectivitate această sesizare şi sprijină desfăşurarea anchetei şi a procedurilor penale, fiind direct interesată de aflarea adevărului cu privire la modul de intervenţie şi veridicitatea informaţiilor semnalate”, precizează sursa citată.

Potrivit certificatului medico-legal, tânărul are leziuni traumatice care necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale, inclusiv o fractură la umărul stâng şi escoriaţii faciale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

K476   •   18.09.2024, 00:19

Greu de aflat cine spune adevarul fara alti martori impartiali, dar daca mergea neregulamentar nu trebuia amendat, say retinut? Pentru ce l-au mai oprit? Eu cred ca baiatul a facut ceva, iar politistii i-au dat o corectie, totul out of records.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI