Un nou an școlar în România vine, ca de obicei, cu noi provocări atât pentru elevi, cât și pentru părinți. Anul acesta, de exemplu, la începutul lui septembrie, peste 800 de școli erau în șantier, multe din ele dintre din ciclul gimnazial, iar copii au trebuit relocați. Nu este însă singura problemă cu care se confruntă aceștia – conform unui studiu IRES recent, doar 1 din 10 elevi beneficiază de manuale și auxiliare gratuite. Ceea ce înseamnă alte cheltuieli suplimentare, pe lângă cele cu meditațiile, necesare mai ales în anii premergători examenului de Evaluare Națională. Este o presiune în plus pe părinți, care și așa sunt nemulțumiți de profesorii care predau la clasă, de relația cu diriginții, de condițiile oferite de școli… Sunt probleme numeroase, care se cronicizează de la an la an.

Ovidiu Atanasiu, fondator AmSchool: „Am creat prima școală din România care se adaptează la nevoile elevilor prin educație personalizată”

Există însă soluții reale la acest cumul de provocări pe care elevii, dar și părinții le au de înfruntat. Una dintre acestea este American Alternative School (AmSchool), prima școală din România dezvoltată pe baza unui sistem de învăţare pe model nord-american și care funcționează deja din 2021 cu rezultate foarte bune.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

„AmSchool a apărut în urma unei analize aprofundate a sistemului de învățământ din România, dar și a celor din alte state, pe care am realizat-o pe parcursul mai multor ani. Am pornit în acest demers de la ceea ce vor cu adevărat copiii noștri de la școală și am căutat activ soluții care să răspundă cerințelor lor. Rezultatul final este o școală cu totul altfel – de la modul de învățare, la cel în care sunt tratați, pregătiți și evaluați elevii. La AmSchool am schimbat radical modul de abordare pentru că am pus în centrul ei copilul și nu l-am forțat pe el să se adapteze la sistem, ci noi, profesorii, tutorii, trainerii și mentorii ne-am aliniat la nevoile lui prin educație personalizată”, a explicat fondatorul Ovidiu Atanasiu, AmSchool.

O altfel de școală pentru copiii de azi

AmSchool se adresează atât elevilor de liceu, cât și celor de gimnaziu. AmSchool Școala Generală oferă un program de studiu riguros, dar atractiv, și care include numeroase activități săptămânale extracurriculare la care copiii participă ȋn funcție de interesele lor. Greu de crezut în România, dar se întâmplă.

Dezvoltată pe baza parteneriatului cu Mizzou Academy, program creat de către University of Missouri, una dintre cele mai prestigioase instituții internaționale de învățământ superior din Statele Unite, școala asigură elevilor obținerea unei diplome de studii recunoscute internațional, care permite admiterea la orice liceu din țară sau din străinătate. Și asta fără să fie necesară susținerea unui examen la sfârșitul clasei a VIII-a. Evaluarea se realizează continuu, pe parcursul întregului an școlar, de către tutorii școlii, și periodic, de către profesori americani.

Viitorul Orientului Mijlociu se joacă în alegerile prezidenţiale din SUA. Premierul Netanyahu speră în victoria lui Trump, Ayatollahul Khamenei – în victoria Kamalei Harris
Recomandări
Viitorul Orientului Mijlociu se joacă în alegerile prezidenţiale din SUA. Premierul Netanyahu speră în victoria lui Trump, Ayatollahul Khamenei – în victoria Kamalei Harris

Nu este însă singura schimbare radicală introdusă de Ovidiu Atanasiu: „AmSchool este o școală în care ne adaptăm dinamic și 100% la copii. Fiecare dintre aceștia beneficiază de suportul direct al profesorilor, trainerilor, tutorilor și consilierilor educaționali, care furnizează suport personalizat pentru fiecare elev. Ne aliniem modul de lucru la interesul copilului și la stilul lui de învățare, pentru că acesta diferă în funcție de fiecare. Modul în care o facem este însă radical diferit de cel al școlilor tradiționale – la AmSchool punem accent pe înțelegere, nu pe memorare și reproducere automată, și transferăm responsabilitatea învățării către elev. Nu creăm o competiție falsă, prin note, ci insistăm pe colaborare și dialog deschis și direct cu profesorii.”

Ovidiu Atanasiu, fondator AmSchool: „Am creat prima școală din România care se adaptează la nevoile elevilor prin educație personalizată”

Pentru aceasta, elevii sunt asistați permanent de către tutori, care la oferă suport total și elimină, din start, orice tentativă de bullying. Temele se fac la școală, ceea ce elimină din start nevoia de after-school, dar și de meditații. Astfel, AmSchool oferă copiilor libertatea și timpul liber pentru familie, prieteni și joacă, de care au nevoie în dezvoltarea lor psiho-emoțională.

Zeci de milioane de lei de la partide pentru promovare în mass-media
Recomandări
Zeci de milioane de lei de la partide pentru promovare în mass-media

Tot pentru consolida acest lucru, la AmSchool nu se lucrează în clase de 20-30 de copii, ci în clustere restrânse, de 3-4-5 elevi. Se dezvoltă astfel învățarea socială, în grup, prin care elevii își dezvoltă și spiritul de echipă, dar și cel de leadership.

Angajament total față de copii

O altă caracteristică unică a AmSchool este faptul că aceasta se adaptează constant la feedback-ul venit din partea elevilor. Tot personalul școlii trebuie să treacă „testul elevilor”, pentru a vedea dacă este acceptat de aceștia, dacă metodele de lucru sunt adaptate cerințelor lor.

Pentru părinți, AmSchool oferă garanția implicării totale alături de copii. „Ne-am asumat, încă de la lansare, principiul că nu lăsăm pe nimeni în urmă. De aceea, am creat o echipă completă care să ofere soluții adaptate fiecărui elev. Nu există copii care nu vor să învețe, ci doar metode inadecvate sau care nu sunt aplicate corect. Ne ajustăm dinamic metodele de lucru astfel încât să îi ajutăm pe copii să își descopere și dezvolte abilitățile și talentele proprii și să urmeze parcursul educațional pe care și-l doresc – să intre la liceul la care vor, iar mai apoi, la facultatea pe care și-o doresc, indiferent dacă sunt din țară sau din străinătate”, explică fondatorul AmSchool.

Pentru a le asigura o pregătire completă, cursurile la AmSchool Școala Generală se țin în limba engleză și includ, pe lângă materiile din programa internațională, și limba, istoria și geografia României, dar și materii precum Leadership și Antreprenoriat. Este o curriculă pragmatică, conectată la viața reală, dar și la nevoile actuale ale copiilor. Dezvoltarea acestora include nu doar performanța școlară, ci și crearea abilităților practice – elevii învață de mici cum să își stabilească obiective, să ia decizii, să planifice, să argumenteze și să negocieze. „Sunt deprinderi utile zi de zi, esențiale pentru succesul lor în viață. Dobândirea lor este, pentru noi, la AmSchool, la fel de importantă ca și rezultatele școlare pe care le obțin, pentru că ține de angajamentul pe care ni-l asumăm față de părinți – acela de a fi alături de ei și de-ai duce, pas cu pas, până în momentul în care sunt admiși acolo unde își doresc. Valorile pe care le transmitem și dezvoltăm în cadrul AmSchool transcend însă acest moment”, a concluzionat Ovidiu Atanasiu.Demersul său este deja încununat de succes. Numărul cursanților AmSchool a crescut de la 30, inițial, la 200 în prezent, în doar patru ani, iar cererea este tot mai mare. Însă fondatorul școlii nu se grăbește să facă încă pasul către extindere pentru că dorește să se concentreze, mai întâi, pe creșterea calității proceselor interne.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

DanielNuPreaFericitul   •   11.10.2024, 06:58

Intreb pentru un prieten... La scoala asta e inclusa si Religia in program ?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
Știrileprotv.ro
Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Zodii cu norocul în frunte până la final de noiembrie. Trei nativi sunt pe val
FANATIK.RO
Zodii cu norocul în frunte până la final de noiembrie. Trei nativi sunt pe val
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul unde oamenii se bat pentru locuințe cât un dulap. Chiria ajunge la 700 de dolari pe lună
FANATIK.RO
Orașul unde oamenii se bat pentru locuințe cât un dulap. Chiria ajunge la 700 de dolari pe lună
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Anul apocalipsei? NOSTRADAMUS și BABA VANGA, predicții îngrijorătoare pentru anul 2025!
Financiarul.ro
Anul apocalipsei? NOSTRADAMUS și BABA VANGA, predicții îngrijorătoare pentru anul 2025!
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
Observatornews.ro
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI