Militanţii din Jama’at Nusrat al-Islam wal-Muslimin (JNIM), o filială a al-Qaida cu cartierul general în Mali, dar care este activă și în Burkina Faso, i-au masacrat pe civili de pe motociclete. Victimele nu au putut opune rezistență, cei mai mulți dintre oamenii uciși fiind femei şi copii.

Sahel, zona în care a avut loc masacrul, este recunoscută că devine o regiune unde controlul unei puteri stabile nu mai există. Aflată la sud de Sahara, zona a fost în vizorul americanilor și francezilor, care au dorit să încetinează amploarea mișcării jihadiste.

Armata a fugit din calea militanților din Jama’at Nusrat

Execuțiile de la Barsalogho au avut loc în timp ce localnicii au primit ordin de la armată să sape o vastă reţea de tranşee în jurul aşezării. Teoretic, acest proiect trebuia să protejeze localitatea de jihadiştii care circulau în apropiere. Potrivit martorilor oculari, militanții i-au atacat, pretinzând că sunt combatanți.

„Au ucis oameni toată ziua. Timp de trei zile am adunat cadavre – împrăştiate peste tot. Frica ne-a intrat în inimi. La momentul înmormântării, au fost atât de multe cadavre care zăceau pe pământ, încât îngroparea a fost dificilă”, a relatat un supravieţuitor.

Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”
Recomandări
Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”

Armata a fost criticată de oameni pentru reacția sa. Conform mărturiilor, soldații au fugit din calea militanților. Incidentul este un alt semn al deteriorării disciplinei în armată de la lovitura de stat de acum doi ani care l-a adus pe Ibrahim Traore la putere şi a dus la plecarea francezilor.

„Barsalogho este dovada că Burkina Faso se află pe marginea prăpastiei, deoarece teroriştii au o astfel de influenţă asupra ţării. Şase sute de oameni au murit, iar acest lucru este teribil, dar ceea ce este mai rău este că pare că asta nu s-ar fi întâmplat niciodată, deoarece ucigaşii continuă să se plimbe liberi, fără teama de represalii”, potrivit evaluării franceze.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

DoarDiviziaB   •   05.10.2024, 22:12

Încă o dovadă că plecarea trupelor europene lăsa în urmă analfabeți, teroriști și criminali. Cam asta este nivelul unei mari părți a celor din Africa

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Știrileprotv.ro
Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Libertateapentrufemei.ro
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Singura țară din lume care e în același timp și continent. E plină de peisaje spectaculoase, faci peste 20 de ore cu avionul din România și nu e deloc ieftin să ajungi aici
FANATIK.RO
Singura țară din lume care e în același timp și continent. E plină de peisaje spectaculoase, faci peste 20 de ore cu avionul din România și nu e deloc ieftin să ajungi aici
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
Comuna din România mai bogată decât multe orașe importante. E peste Predeal, Bușteni. Se află la o oră și jumătate de București și puțini au auzit de ea
FANATIK.RO
Comuna din România mai bogată decât multe orașe importante. E peste Predeal, Bușteni. Se află la o oră și jumătate de București și puțini au auzit de ea
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Un clan de interlopi a semănat teroare în Galaţi. Abia ieşiţi din închisoare, 6 indivizi şi-au atacat rivalii cu bâte şi cuţite
Observatornews.ro
Un clan de interlopi a semănat teroare în Galaţi. Abia ieşiţi din închisoare, 6 indivizi şi-au atacat rivalii cu bâte şi cuţite
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui
HOROSCOP
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI