Octavia Geamănu și Marian Ionescu s-au căsătorit civil în 2015, iar în 2020 au făcut cununia religioasă. Cu toate acestea, ei sunt împreună de 17 ani, timp în care au devenit și părinții unui băiețel, ai lui Andrei, care e pasionat de hochei, dar și de muzică.

Zilele trecute, fericitul cuplu a sărbătorit cea de șaptesprezecea aniversare în centrul Bucureștiului, la Ateneului Român. Acolo au avut o întâlnire Octavia Geamănu și Marian Ionescu și tot acolo l-au dus pe băiețelul lor acum.

Pe Facebook, vedeta a marcat ziua cu un mesaj special, dar și cu o poză de familie. „Noi ne simțim că-n urmă cu 17 ani când ne-am așezat într-o plimbare pe-aceste scări din față Ateneului. Doar Andrei ne face să realizăm că timpul trece… Altfel, nu știu cum, prin ce vraja am rămas cam la fel că atunci când era tot o zi de toamna că la-nceputul verii… Să fiți iubiți de cei spre care sufletele va cheamă! Gânduri bune!”, a transmis vedeta.

octavia geamanu marian ionescu 17 ani relatieIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12
Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”
Recomandări
Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”

Fanii au remarcat postarea și au și felicitat-o. „O familie frumoasă!!”, „Multă sănătate, sunteți minunați!”, „O familie frumoasă, atât la chip, cât și la sufle . Fericirea are chipul vostru. Fiți binecuvântați oameni frumoși”.

Octavia Geamănu și Marian Ionescu dorm separat

În 2022 s-a aflat că Octavia Geamănu și Marian Ionescu au dormitoare separate. „Noi, ai casei, avem fiecare spațiul nostru. Marian are dormitorul lui, iar acesta este dormitorul meu, cu baia mea… spațiul meu personal.

La etaj, este atelierul de pictură al lui Marian și dormitorul lui Andrei. Andrei mi-a zis că, atunci când o să crească, spațiul acela va fi doar pentru el și musafirii lui”, a mai zis Octavia Geamănu pentru OK! Magazine.

Ulterior, pentru Playtech soții nu s-au ferit să recunoască că dorm separat. „Păi omul a fost de acord. Dacă noi suntem identici, noi doi gândim la fel, simțim la fel, că tot au scos ei de curând un single cu Lidia”, a declarat soția lui Marian Ionescu.

„Dintotdeauna am dormit separat. Eu am dormit singură de când mă știu. Nici măcar cu Andrei nu am dormit. Fiecare cu camera lui”, a mai explicat Octavia Geamănu.

Decizia de a dormi separat nu au luat-o de curând, ei dintotdeauna au procedat așa, fiecare cu dormitorul lui. Octavia Geamănu are un anumit program, în ultima perioadă nici nu se mai odihnește bine, așa că se trezește pe timpul nopții și nu ar vrea să-și deranjeze partenerul. „Eu țin foarte mult la spațiul meu, la libertatea mea. Somnul este sfânt pentru mine. Plus că, în ultimele luni, eu nu mai dorm cum trebuie. Dorm haotic, mă trezesc pe la 3.00 dimineața, pe la 4.00 fac pilates. Chiar nu vreau să se chinuie cineva lângă mine că nu pot eu să dorm.

Generația educată și violentă – cazul Exarhu. Să nu fim ipocriți: orice băiat crescut în anii 80-90 prima oară avertizează și a doua oară pocnește
Recomandări
Generația educată și violentă – cazul Exarhu. Să nu fim ipocriți: orice băiat crescut în anii 80-90 prima oară avertizează și a doua oară pocnește

Plus că mi se pare groaznic să stai să te foiești și să nu îl deranjezi pe celălalt și poate omul sforăie și poate te enervezi. Decât să mă trezesc dimineața nervoasă că nu am dormit, mai bine să mă trezesc fericită și îndrăgostită”, a mai declarat Octavia Geamănu pentru playtech.ro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Știrileprotv.ro
Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Libertateapentrufemei.ro
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Singura țară din lume care e în același timp și continent. E plină de peisaje spectaculoase, faci peste 20 de ore cu avionul din România și nu e deloc ieftin să ajungi aici
FANATIK.RO
Singura țară din lume care e în același timp și continent. E plină de peisaje spectaculoase, faci peste 20 de ore cu avionul din România și nu e deloc ieftin să ajungi aici
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
Comuna din România mai bogată decât multe orașe importante. E peste Predeal, Bușteni. Se află la o oră și jumătate de București și puțini au auzit de ea
FANATIK.RO
Comuna din România mai bogată decât multe orașe importante. E peste Predeal, Bușteni. Se află la o oră și jumătate de București și puțini au auzit de ea
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Un clan de interlopi a semănat teroare în Galaţi. Abia ieşiţi din închisoare, 6 indivizi şi-au atacat rivalii cu bâte şi cuţite
Observatornews.ro
Un clan de interlopi a semănat teroare în Galaţi. Abia ieşiţi din închisoare, 6 indivizi şi-au atacat rivalii cu bâte şi cuţite
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui
HOROSCOP
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI