Fostul portar, cunoscut ca „Eroul de la Sevilla”, susține că se simte mult mai bine și speră ca peste puțin timp să se refacă total.
Eroul de la Sevilla’ a obținut un premiu la Gala Performanței & Excelenței organizată de Adela Diaconu de 14 ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5„Mă simt bine. De aceea și am putut participa la acest eveniment, pentru că sunt bine. M-am operat în urmă cu o lună, iar acum mă refac încet. Sperăm ca peste o lună-două o să fiu din nou foate bine’, a declarat Helmuth Duckadam, pentru Viva.ro.
„Dumnezeu mi-a dat multe încercări de-a lungul vieții. Mi-a și dat foarte multe, dar mi-a dat și multe încercări. Am avut aprindere de creier, două la număr – meningită adică, operații la picior și la mână, dar îi mulțumesc că le-am trecut cu bine pe toate”, a mai declarat fostul portar de renume.
„Eroul de la Sevilla” a mai spus că atunci când are probleme, soția sa este omul de bază, care îl ajută și îi este alături.
Ce spune Helmut Duckadam despre relația cu soția lui
Alexandra și Helmut Duckadam s-au căsătorit în luna iunie 2007, iar un an și trei luni mai târziu a venit pe lume, la Spitalul Matern din Arad, fiica lor, Julianne.
„Petrecem în familie. Noi avem tabieturile noastre. Dimineața, aproape în fiecare zi, bem cafeaua împreună și ne facem planuri pentru ziua respectivă. Avem o viață de familie liniștită, a declarat Helmuth Duckadam, într-un interviu acordat pentru Star Matinal.
Alexandra este mai tânără cu 20 de ani decât Helmuth Duckadam. „Secretul cred că este să te iubești și să te respecți. Fără respect degeaba este iubire, dacă nu îl respecți pe cel de lângă tine și să te accepți cu bune, cu rele, cu defecte, cu orice (…) La mulți ani, iubirea mea! Te iubesc.
În continuare voi fi alături de tine prin orice ne va fi dat să trecem și îmi doresc să ne bucurăm de tot ce avem, de fetița noastră și unul de celălalt, a spus soția Helmuth Duckadam, Alexandra.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!