Cuprins:
După Craiova, Sibiu și Cluj-Napoca, Bucureștiul e gata să intre în magia Sărbătorilor de iarnă. Iar Târgul de Crăciun București 2024 își va deschide oficial porțile în Piața Constituției, pe 29 noiembrie.
Și în acest an bucureștenii, dar și restul turiștilor din țară și din străinătate vor avea parte de un târg de meșteșug, creație și produse autohtone.
Sfârâie grătarele cu preparate tradiționale românești la Târgul de Crăciun București 2024
Cu peste 130 de căsuțe de Crăciun care vor găzdui meșteșugari din toate zonele țării, creatori autentici și producători locali. Dar și standurile speciale cu preparate tradiționale românești, preparate la fața locului.
De la sarmale, pomana porcului, fasole cu ciolan, varză călită, cârnați, frigărui, burgeri și cartofi prăjiți, la cozonaci tradiționali, plăcinte cu mere, brânză ori dovleac, la clătite, gogoși și langoși.
Toate vor putea fi cumpărate din Târgul de Crăciun București 2024. Vor fi prezenți în cadrul evenimentului și cei care vând vin fiert, pălincă, cafea, sucuri, ceai sau ciocolată caldă.
Nu vor lipsi din Piața Constituției căsuțele cu ceramică, sticlărie, costume populare, meșteri în prelucrarea lemnului și al metalului. Căsuțe cu produse naturiste de îngrijire personală folosind ingrediente naturale, dar și tot felul de decorațiuni și jucării specifice Sărbătorilor de iarnă.
Scenă specială pentru concerte, Casa lui Moș Crăciun + roată panoramică, trenuleț și carusel
Pe lângă tradiționalele căsuțe, Târgul de Crăciun București 2024 îi așteaptă pe toți cu zona tradițională a evenimentului.
O scenă imensă pentru cei mai în vogă artiști, dar și pentru colinde și obiceiuri românești, coruri și grupuri de copii, plus artiști instrumentiști. Dar și zona urbană cu ritmuri internaționale ale celor mai cunoscute melodii de iarnă, mixate de DJ.
Copiii vor fi în al nouălea cer în Piața Constituției! Casa lui Moș Crăciun, unde vor avea loc întâlniri cu Moșul și spiridușii. Ateliere de creație, scrisori cu dorințe de Sărbători.
Un carusel, un trenuleț tematic, dar și mult așteptata și căutata roată panoramică. Perfectă pentru cele mai tari imagini cu Palatul Parlamentului și zona Unirii.
„Scriem împreună cea mai frumoasă poveste de Crăciun din această iarnă!”, spun organizatorii evenimentului, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție. Anul trecut, târgul a reușit să atragă peste 1 milion de vizitatori.
265 de kilometri pentru 4,3 milioane de becuri luminoase în București
Anul acesta și străzile cele mai importante din oraș vor îmbrăca „haine” de sărbătoare. „Peste 4.300.000 de becuri de tip LED, cu un consum scăzut de energie și o fiabilitate ridicată, vor decora Bucureștiul”, a anunțat primarul general, Nicușor Dan.
- Bd. Aviatorilor (Piața Victoriei – Charles de Gaulle)
- Bd. Kiseleff
- Bd. Regele Mihai I
- Calea Victoriei
- Bd. Elisabeta
- Bd. Lascăr Catargiu
- Bd. Magheru
- Bd. Ion I.C. Brătianu
- Bd. Unirii
- Piața Constituției
Distanța liniară pe care o pot acoperi aceste echipamente este de 265 de kilometri.
„Am început montarea decorațiunilor pentru iluminatul festiv de sărbători. Și în această iarnă vom utiliza toate echipamentele care se află deja în proprietatea Companiei Municipale Iluminat Public, iar în plus vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi”, a mai anunțat edilul Capitalei.
Cum a fost în 2023 la Târgul de Crăciun București
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 20Foto: Târgul de Crăciun București