Potrivit primelor informații care au apărut, Silviu Prigoană a murit după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral sau un stop cardiorespirator. El se afla într-un restaurant de lângă Bran când i s-a făcut rău, iar echipajele de salvare care au sosit la fața locului și l-au resuscitat nu au mai reușit să-l salveze.
În urmă cu doar câțiva ani, după ce a descoperit că are mai multe probleme de sănătate, afaceristul a fost nevoit să urmeze un regim strict, astfel că el reușise să slăbească aproximativ 40 de kilograme. Din păcate, chiar dacă era la dietă, Silviu Prigoană nu a putut să trăiască decât până la 60 de ani.
Într-un interviu pentru Impact, fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu, alături de care are și doi copii, afirma că a reușit să slăbească după ce a mâncat mai puțin și a băut mai multă apă.
Mesele, la ore fixe
„Când eşti bolnav de inimă, ai 120 de kilograme şi îţi spune doctorul că trebuie să slăbeşti, te pui pe regim. E foarte simplu. Slăbeşti cu apă. Bei apă chioară timp de 10-20 de zile şi slăbeşti foarte uşor. În general, eviţi pastele făinoase şi consumi seara doar o salată.
Dar la început nu consumi mai nimic. Ştiţi vorba aceea: dimineaţa «potroace» de fructe, sari peste prânz, iar masa de seară o dai la duşmani. Eu am avut o slăbire controlată. Nu am dat jos brusc kilogramele, ci într-o perioadă de opt luni. Dacă îţi pui inele sau faci alte cele să slăbeşti forţat, îţi cade pieile şi ai şi probleme estetice şi de altă factură! Trebuie să faci gimnastică şi înot, să îţi tonifiezi corpul”, afirma Silviu Prigoană.
Afaceristul, care a murit într-un restaurant, mai afirma în trecut că mănâncă doar la ore fixe și că nu bea deloc sucuri acidulate.
„Mesele sunt la ore fixe, mâncarea e preponderent gătită, uităm de sucuri acidulate. La noi în frigider nu prea există așa ceva. Am scos pâinea din meniu, pastele, tot ce conține făină e exclus. Cantitățile de mâncare le-am suplimentat cu salate, tocănițe de tot felul”, spunea în trecut fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro